in

Cum a discutat PNL cu asociațiile despre votul prin corespondență: ”Dați cu search pe Google”

”Am citit si eu rezolutia PNL referitoare la votul prin corespondenta si sincer va spun ca am ramas uimit dar in acelasi timp consider ca au fost coerenti cu linia abordata pana acum si-adica cei de la Bucuresti ignora total opiniile liberalilor din diaspora si nu numai.

As avea de facut niste remarci legate de aceasta rezolutie, remarci la care au contribuit si alti colaboratori din diaspora.

La punctul 3 al acestei rezolutie, citim ca “VOTUL prin CORESPONDENȚĂ reprezintă modalitatea de a garanta pe deplin exercitarea unui drept fundamental pentru care PNL a militat în permanență, consecvent cu identitatea sa istorică, și care este în fapt temelia oricărei democrații”.

Deci domnii de la Bucuresti considera ca odata cu implementarea acestei legi a votului prin corespondenta vom avea garantia absoluta si totala a exercitarii dreptului de vot pentru romanii din diaspora! Deci inca odata, daca mai era nevoie, prin aceasta fraza deducem ignoranta totala a celor de la Bucuresti fata de diaspora si a situatiilor cotidiene pe care aceasta le traieste.

Mai tragem de asemenea concluzia si ca promisiunile copresedintelui PNL Diaspora Victor Ionescu si a altora de la Bucuresti, facute celor din diaspora, legate de luare in considerare a propunerilor legate de o lege a votului electronic, nu au fost decat falsitati sau minciuni facute sa “puna batista pe tambal” in stil dambovitean?!

Reuniune PNL Italia / ULRI. Invitat  special  la  acest eveniment  deputatul  PNL  Diaspora,  Ovidiu  Alexandru  Raetchi (stânga).


Domnilor prin aceasta rezolutie riscati sa va descalificati total in fata diasporei si sa largiti o fractura deja creata chiar in “casa” la dvs si-adica printre liberalii din diaspora!

Citim la punctul 4 al rezolutiei ca PNL ar fi avut un dialog pregatitor inaintea constructiei acestei legi, cu organizatiile din diaspora. Doresc sa intreb cine, cate si mai ales de unde sunt aceste organizatii?!

Pun aceasta intrebare deoarece dupa cum ar fi fost firesc si noi liberalii din diaspora ar fi trebuit sa fi fost interpelati in legatura cu acest subiect! De fapt nici nu este nevoie sa asteptam raspunsul celor de la Bucuresti fiindca deja il stim. Cel putin organizatiile liberale din Italia atat ale PNL dar si ale noastre ale ULRI, si va garantez ca eu cunosc situatia, nu au fost niciodata chemate la astfel de discutii!

Exista doua variante, ori ei mint cu nerusinare ori au fost mintiti de catre cei care trebuiau sa le prezinte situatia reala! Ar mai exista si o a treia ipoteza, pe care totusi inca nu vreau sa o consider, fiindca ar fi mult prea dezastruoasa, de fapt pe cei din PNL nu-i intereseaza si opinia liberalilor din diaspora! Totusi ar fi ideal sa spuna ei cu dovezi scrise preluate din PV cu cine au discutat din diaspora pe aceasta tema, ca ei cu noi in niciun caz… sau poate nu mai tinem noi minte!

Va spun eu cum a stat cu adevarat situatia in acest sens! Acum cateva luni in urma am fost interpelati pe linie de partid ca este urgent sa fie semnata o scrisoare impotriva lui Ponta si Zgonea ca nu se misca sa aprobe legea votului prin corespondenta! Am discutat atunci cu persoana care ne-a contactat spunandu-i ca suntem impotriva acestei legi si ne-a asigurat ca votul electronic este si el in discutii dar ca partidul era nevoie de aceasta scrisoare semnata pe linie politica! Uite asa probabil cei din PNL au avut impresia ca “asociatiile” din diaspora vor votul prin corespondenta! Practic ne-au somat sa-i ajutam si ne-au trimis emailul cu textul deja pregatit (am acel email!) doar pt semnat si fiindca nu ne convingeau ne-au promis ca vor incepe discutiile pentru votul electronic fiindca asta prin corespondenta oricum va cadea si de aceea era bine sa fim pregatiti sa para ca Ponta nu ia considerare asociatiile din diaspora! Altfel cum va explicati ca ne-au pus sa semnem in calitate de reprezentanti ale diferitelor asociatii din care facem parte!? A fost o mizeri si-atunci ca si-acum.

Spun toate astea fiindca daca ar fi existat cu adevarat o confruntare ei ar fi aflat din timp ca votul prin corespondenta nu este dorit! Parerea mea si a celor din ULRI si nu numai este ca au facut aceasta lege in birourile de la Bucuresti cu mici exceptii reprezentate de cateva sedinte cu asociatiile abonate la fondurile DRPP sau “prietene” sistemului care de fapt nu reprezinta in niciun caz adevarata voce a diasporei!

In plus, multa bataie de joc: In ultima perioada mai multi membri i-au cerut lui Victor Ionescu sa ii informeze despre stadiul in care se afla proiectul votului prin corespondenta iar acesta le-a transmis sa caute pe Google. „dati cu search pe Google” le-a transmis Victor Ionescu.

Cu aceasta ocazie doresc sa le transmit celor de la Bucuresti ca nu este de-ajuns sa aiba pe cineva la conducerea PNL diaspora daca acesta nu are absolut nicio legatura cu diaspora si traieste tot anul in Romania. Se mai poate adauga ca este si mai grav atunci daca respectivul pretinde sa cenzureze si mai ales reticent in a aduce la cunostinta superiorilor sai adevaratele probleme cu care se confrunta diaspora, desi i s-au prezentat, doar pentru a nu deranja superiorii si a-si garanta un loc de varf pe listele urmatoarelor alegeri.

Este trista atitudinea celor de la Bucuresti din PNL Diaspora, unde il avem si pe deputatul Raetchi care la momentul votarii in Parlament a legii pentru dublarea numarului de parlamentari pentru diaspora a iesit din sala sa bea un Cico sau alte bauturi racoritoare!

Probabil domnii de la Bucuresti se vor zburli foarte tare la citirea acestor ironii, dar nu sunt decat concluzia unui comportament tradator si neserios a unor reprezentanti ai diaporei care au ales sa o tradeze fara nicio jena! Liberalii din Italia au cerut si cer public si pe aceasta cale suspendarea din orice functie a PNL Diaspora a parlamentarilor care si-au tradat organizatia! Ma intreb cu ce fata se vor prezenta domniile lor in fata diasporei!?

Ma intreb daca domnul Raetchi va avea curajul sa-i priveasca in ochi pe cei din Italia dupa ce la intalnirea de la Roma avuta acum cateva luni in urma, domnia sa s-a batut cu pumnul in piept ca va sustine aceasta lege intrand chiar si in detaliile de culise ale acestei legi! Cu acea ocazie petrecuta cu multe luni in urma la Roma, i s-a spus si domnului Raetchi ca votul prin corespondenta nu este dorit si in niciun caz nu a existat o dezbatere pe aceasta tema ci doar o prezentare a faptului ca aceasta lege este in procesare, deci ca pe un fapt implinit!

Concluzia este ca pe legea votului prin corespondenta scrie un mare FIASCO! Nu este exclus ca PSD sa-i ajute pe cei din PNL la implementarea acestui vot prin corespondenta si-atunci sa vedeti circ! Cei din PNL se vor face responsabili de un sistem de vot ineficient si nedorit, de care romanii din diaspora nu vor dori sa se foloseasca! In acest caz cei din PNL care au insistat cu aceasta aberatie si mai ales care pentru implementarea acestei legi au contribuit la cheltuirea unor sume uriase din banii publici, vor trebui sa dispara din panorama politica romaneasca, deoarece acest fenomen loveste in milioane de romani! Se va mai intampla o alta situatie deja intalnita, se va da vina pe cei din diaspora ca nu-i asa ei au cerut si Bucurestiul a luptat eroic din opozitie cu PSD sa le satisfaca cerintele si vedeti e vina lor si numai a lor ca nu se folosesc de acest vot! Deci inca o fractura creata de altii si artificial intre romanii din Romania si cei din diaspora!

Gresiti domnilor, noi v-am avertizat iar vina si raspunderea totala pentru acest mare viitor FIASCO trebuie si va fi doar a vostra daca se va aproba aceasta lege!

Explicatiile unora de la Bucuresti din PNL Diaspora cateodata sunt puerile si hilare ca sa nu zicem triste. Raspunsul la contestatiile noastre a fost ceva de gen “e buna si asta decat deloc si dupa ne gandim la votul electronic!” Deci ori le este frica sa-si deranjeze sefii din motive doar de ei stiute ori sunt de-a dreptul incapabili si ignoranti in materia diaspora! Eu cred ca amandoua!

Domnilor nu aveti voie sa va bateti joc in mod special de opiniile organizatiilor liberale din diaspora si a romanilor din diaspora in general si mai ales nu aveti voie sa va bateti joc de banul public!

E ca si cum ai construi o scoala intr-o zona pustie si pretinzi ca elevii de la mare departare sa vina sa studieze in ea fiindca nu-i asa doar ei au fost cei care si-au dorit o scoala! Numai ca si-asa aceasta “scoala” este fara fara acoperis, fara temelie si foarte putini se vor folosi de aceasta!…

Italia, 30.08.2015

Robert Araveicei,
Presedinte Uniunea Liberala a Romanilor din Italia (ULRI)


Război total la PNL Diaspora: ”Victor Ionescu crede că suntem sclavii dumnealui”

Nemulțumiri la PNL Diaspora pe tema votului prin corespondență. ”Nu vă mai cred nici găinile de la ţară”

Prima victimă a războiului din PNL Diaspora: deputatul Raețchi a demisionat din funcția de purtător de cuvânt

Președintele PNL Diaspora, Victor Ionescu, acuzat de legături periculoase cu SECURIȘTI din Serbia

Prima reuniune a filialei PNL Roma: „Nu îl recunoaştem pe Victor Ionescu, autointitulat preşedinte al PNL Diaspora”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ziua Limbii Române va fi sărbătorită la Pavilionul României de la Expo Milano 2015

Românii din străinătate sărbătoresc Ziua Limbii Române