in

Oana şi Viorel Lis, luna de miere în Italia

După aproape o lună de la nuntă, Oana şi Viorel Lis şi-au făcut bagajele şi au demarat în mult visata lună de miere.

Cei doi au pus la punct traseul. Destinaţia finală este Toscana, Italia, la aproximativ 70 de kilometri de Roma. Ca mijloc de deplasare au preferat maşina, pentru a se putea opri în locurile frumoase şi apreciate de turişti, dar şi pentru că Oana are fobie de avioane. Până să iasă din ţară, doamna Lis a insistat să facă un popas în Timişoara. „Vreau să vizitez puţin Timişoara. Este pentru prima dată… Roma am mai vazut-o, dar Timişoara, nu”, spune aceasta.

“Am plecat în Italia! Vă pup! În zona Toscana, la vreo 70 de kilometri de Roma. Mergem la un hotel-spa”, a postat Oana Lis pe pagina de Facebook. Oana şi Viorel vor pleca în luna de miere cu 40.000 de euro, toţi banii strânşi de la nuntă, de care vrea să profite şi în lungile sesiuni de shopping pe acre şi le-a programat. „Viorel trebuie să compenseze prin generozitate diferenţa de vârstă dintre noi”, consideră Oana.

În pofida celor 36 de ani care îi despart, după 12 ani de relaţie, cei doi s-au căsătorit de curând şi le merge foarte bine, după cum declară. Singura neînţelegere din familia Lis este legată de dorinţa Oanei de a avea un copil, neîmpărtăşită de soţul ei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Întreprinzător român denunţat la Genova: din 11 angajaţi, 10 munceau la negru

Încă un ales român în Italia: Constantin Isachi (Lega Nord), consilier la Ronco Canavese