in

VIDEO/ Apelul preşedintelui Napolitano de a acorda cetăţenia italiană fiilor de imigranţi împarte scena politică

Roma – 23 noiembrie 2011- La câteva zile de la formarea noului guvern condus de Mario Monti, Giorgio Napolitano intervine din nou asupra unei teme care a împărţit deja lumea politică italiană în două tabere opuse: reforma cetăţeniei.

Mai precis, preşedintele Italiei a cerut Parlamentului să adopte o lege care să permită fiilor de imigranţi născuţi în Peninsulă să devină, automat, cetăţeni italieni. E vorba de adoptarea aşa numitei “ius soli”-altfel spus dreptul la a avea cetăţenia ţării unde te-ai născut.

„Sper ca Parlamentul să analizeze problema naţionalităţii copiilor născuţi în Italia în familii de străini. Este o nebunie să refuzi acordarea cetăţeniei, este ceva absurd", a declarat Napolitano, în timpul unui discurs ţinut la Quirinale, sediul preşedinţiei.

Reforma cetăţeniei, potrivit preşedintelui Napolitano, ar trebui inclusă, cât mai curând posibil, pe ordinea de zi a celor două Camere

Intervenţia fermă a preşedintelui Napolitano a dat naştere, imediat, la o dezbatere aprinsă printre politicienii italieni. Pe de o parte, reprezentanţii Partidului Democrat şi-au manifestat susţinerea faţă de deschiderea şefului statului şi propria hotărâre de a susţine reforma cetăţenie. La polul opus, Liga Nordului a protestat vehement, susţinând că o dezbatere legislativă pe tema naţionalităţii ar fi neconstituţională, ar deschide calea către acordarea votului imigranţilor şi ar pune în pericol chiar viitorului guvernului proaspăt format.

"Este o ruşine faptul că există 50 000 copii nascuţi sau care ajung în Italia în fiecare an, frecventează şcolile noastre, să ajungă la vârsta de 18 ani, fără să ştie dacă sunt imigranţi sau italieni: trebuie ca noi să le spunem că sunt italieni ", a declarat Pierluigi Bersani, liderul Partidului Democrat. "

" Soli jus "este cu siguranţă alegerea de perspectivă pentru societatea italiană: un copil născut în Italia, ar trebui să aibă dreptul de a primi automat, cetăţenia italiană", a declarat Pier Ferdinando Casini (UDC- Uniunea de Centru).

Pentru Gianfranco Fini (FLI- Futuro e Libertà), "politicienii, în cazul în care îşi asumă sarcina de a pregăti viitorul naţiunii, trebuie să promoveze dreptul la cetăţenie deplină a generaţiei de noi italieni”.

Fostul ministru Roberto Calderoli (Lega Nord) i-a răspuns indirect preşedintelui Napolitano: „Adevărata nebunie ar fi să dăm cetăţenia potrivit normei „ius soli”, şi nu a celei „ius sanguinis”, care este acum în vigoare. Liga Nordului, în această materie, este cada să ridice baricade, în Parlament şi în piaţă. Nu aş vrea ca această idee să fie un fel de cal troian, mai precis, utilizând imaginea copiilor năpăstuiţi, să se încerce să se ajungă la acordarea votului imigranţilor, înainte de termenul prevăzut de lege”. Roberto Marino, până acum câteva zile ministru de Interne, a afirmat, în acelaşi context, că „principiul „ius soli” ar fi în contradicţie cu principiile Constituţiei”.

Reforma cetăţeniei nu se află pe agenda economică a noului guvern”, a declarat Fabrizio Cicchitto, reprezentant al partidului lui Silvio Berlusconi (Popolo della Libertà), care a lăsat să se înţeleagă că problemele cu care se confruntă Italia sunt altele, muult mai grave şi că ar fi inoportună discutarea în Parlament a unor chestiuni asupra cărora fosta majoritate a adoptat, deja, în trecut, o poziţia contrară.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cazul Zlatan. Punct şi de la capăt

Milano/ Încearcă să se sinucidă la 25 de ani pentru că nu şi-a primit salariul