in

A ucis o profesoară pensionară pentru 60 de euro, român arestat la Napoli

Poliţia din Napoli l-a arestat astăzi pe Marius Marian Lucan, român de etnie romă, cu acuzaţia de omor. Lucan este acuzat că a ucis o profesoară de matematică pensionară, Vincenza Sarnacchiaro, 93 ani, găsită moartă în casă pe 29 martie la Napoli. Marius Marian Lucan este rudă cu femeia pe care bătrâna o primise în casă pentru a-i da de pomană, în zilele dinaintea crimei.

Cerşetoarea, Petronela Lucan, a fost şi ea arestată, cu acuzaţia de complicitate la jaf. Marius Lucan a fost arestat după ce criminaliştii i-au găsit amprentele în locuinţa bătrânei ucise. Lucan mai fusese reţinut în trecut pentru mai multe furturi şi amprentele sale erau în baza de date a poliţiei. Agenţii au identificat şi doi presupuşi complici de-ai lui Lucan, care se află probabil în afara Italiei.

Potrivit anchetei, profesoara pensionară a primit-o în casă şi i-a dat ceva de pomană Petronelei Lucan, lăsând-o să dea şi un telefon în România. Petronela a furat cheile locuinţei bătrânei, pe care le-a dat complicilor. Marius Lucan şi complicii au intrat în casă şi au sufocat-o pe bătrână cu o pernă, în încercarea de a o face să spună unde ţine banii şi bijuteriile Bătrâna nu avea bani sau obiecte preţioase în casă. Prada hoţilor a fost de 60 de euro.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cum a ajuns un sat de romi din România să se mute într-un cartier din Berlin

VIDEO/ Tragedie la Pescara: Corina, ajutată de fiul ei, după ce a fost împuşcată