in

Catrinel Menghia a făcut spectacol într-un coafor. VEZI AICI cum cântă în italiană

Fotomodel, actriţă, prezentatoare TV şi, mai nou, cântăreaţă. Este vorba despre Catrinel Menghia, frumoasa româncă ce face ravagii în Italia, care a făcut spectacol într-un coafor, acompaniată de stiliste.

Catrinel Menghia ştie să facă spectacol oriunde merge. Modelul a vrut să îşi încerce norocul în domeniul muzical însă nu a reuşit decât să facă playback. Ea a „cântat” la perie în timp ce era coafată, iar stilista ei a ajutat-o fredonând câteva versuri la feon. Reprezentaţia a fost filmată şi, amuzate la maximum, au postat video-ul pe Youtube, numind-ul ironic “Italian Idol”.

Din Iaşi, la Milano

Catrinel Menghia s-a născut la data de 1 octombrie 1985 şi este originară din Iaşi. A fost descoperită la doar 16 de către Liviu Ionescu, directorul celebrei agenţii MRA. Imediat după ce a devenit un model cunoscut,atât în România, cât şi în Italia, ea îl cunoaşte pe Răzvan Fodor, solistul trupei Krypton, cel ce îi devine, mai apoi, iubit. Ea avea 16 ani, iar el 26. După câţiva ani de relaţie, Catrinel se desparte de Răzvan, pentru o carieră de succes la Milano. Acolo îl cunoaşte pe fostul fotbalist italian Massimo Brambati, care este cu 19 ani mai în vârstă decât ea, cu care se căsătoreşte în 2005, pe când avea 20 de ani neîmpliniţi. După şapte ani de căsnicie, cei doi au decis să divorţeze.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

William Brînză cere 72 de secţii de vot pentru Italia

Schengen, mai departe ca oricând