in

În Italia, lucrează oficial 146.000 de badante românce

A crescut numărul menajerelor care lucrează cu acte în regulă în Italia. În ciuda crizei, potrivit ultimelor date furnizate de INPS, numărul celor care lucrează ca badante, baby sitter sau menajere (aşa numiţii “lavoratori domestici”) a crescut cu 8,37 procente în primele şase luni ale anului.

Majoritatea angajaţilor din sector sunt străini, iar printre ei, cei mai numeroşi sunt românii, sau mai bine zis, româncele. Astfel, dintr-un total de 738.000 de angajaţi străini în domeniul asistenţei la domiciliu, 145.767 sunt români. Urmează, în ordine: Ucraina (86.948), Filipine (66.893),  Moldova (49.593) şi Peru (29.997).

Multe din româncele care lucrează în casele italienilor nu au însă un contract legal. Am întrebat-o pe Paulina Dorobăţ, funcţionar la sindicatul Uil Roma şi Lazio, dacă se poate face o estimare a numărului de  “badante”  şi menajere românce care lucrează la negru în Italia.

“Nu pot face o estimare, nici la nivel local, nici la nivel naţional, pentru că nu există date concrete, centralizate. Din propria mea experineţă, aş spune că, în Lazio, maxim  50-60%  au acte în regulă, restul lucrează la negru. Cauzele sunt multiple. În primul rând, angajatorilor nu le convine să plătească contribuţiile, pentru a reduce costurile. Apoi, în general vorbind, ar trebui schimbată mentalitatea acelor italieni care nu îşi plătesc taxele la stat, dar aceasta este o problemă pe care nu o putem rezolva noi.”

De multe ori, o menajeră lucrează la mai multe familii şi, implicit, ar trebui să încheie contracte cu toţi angajatorii. Astfel, aproape 60.000 de menajere au două sau chiar mai multe contracte. Recordul este deţinut de 3 persoane care au semnat 13 contracte în domeniul asistenţei la domiciliu.

Menajerele şi bonele nu lucrează doar în familiile italienilor. Potrivit aceluiaşi raport, există 3393 de angajatori chinezi, 3154 de marocani, 2240 de francezi, 1929 indieni şi 1692 de elveţieni.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Gabriela Adameşteanu va reprezenta România la Festivalul de literatură de la Mantova

Ministrul Riccardi cere noi măsuri pentru combaterea rasismului pe internet