in

Brescia, arestat de față cu soția și cei 4 copii ai săi, află la penitenciar că e infectat cu coronavirus

Un român care era cu soția și cei 4 copii în mașină a fost arestat în Italia. Românul a fost oprit la un control de rutină, la stația de taxare. La închisoare, a aflat că e infectat cu coronavirus. Polițiștii care l-au arestat au mai făcut alte 110 controale, până s-a aflat că românul e infectat.

Potrivit ziarului local Qui Brescia, citat de observatornews.ro, bărbatul circula pe autostrada A4 într-un autoturism în care se aflau și soția lui, precum și cei 4 copii ai lor. Ajuns în apropierea cabinei de taxare Brescia Centro, polițiștii rutieri l-au oprit pentru un control de rutină, verificând astfel atât documentele șoferului, cât și pe cele ale familiei sale.

Verificările făcute de agenți au scos la iveală însă că pe numele bărbatului exista un mandat de arestare emis de un judecător care l-a condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de imigranți clandestini. Forțele de ordine l-au reținut pe român și l-au dus la penitenciarul Canton Mombello, din Brescia.

Odată ajuns la penitenciar, românul a fost supus testului pentru coronavirus, așa cum cere protocolul, iar rezultatul a fost pozitiv. Autoritățile au dispus imediat ca atât prizonierul, cât și soția cu cei patru copii ai lor să fie puși în carantină. Potrivit sursei citate, agenții care l-au verificat pe bărbatul român au fost angajați în alte 110 controale în acele ore.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/nu-mai-exista-trenuri-speciale-intre-viena-si-romania-pentru-asistente-nu-mai-este-necesara-continuarea-coridorului-de-tren/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Revine teama, CRESC din nou infecțiile și decesele în Italia. Morții zilnici urcă peste cota 100

probleme respiratorii cronice

Medicii italieni avertizează: 30% dintre pacienții vindecaţi ar putea avea probleme respiratorii cronice