de Sorin Cehan
Au trecut şi aceste alegeri. Iar n-a fost să fie. În afară de Gogu Raica, ales a doua oară consilier la Alessandria, niciunul dintre cei 61 de candidaţi români nu a reuşit să obţină un loc de consilier local. Am aşteptat cu emoţie rezultatul. Semnele exterioare erau bune. Peste 22.000 de români înscrişi pe listele de vot în cele 1000 de localităţi unde a avut loc scrutinul, zeci de candidaţi, vreme frumoasă afară, declaraţii entuziaste ale candidaţilor.
"Am nevoie doar de 80 de voturi", spunea o doamnă, care a obţinut în final 9 voturi. Încă stă bine. Au fost foarte mulţi care au adus acasă şi mai puţin. 7, 4, 3, 2… Un vot. Cei cu un vot măcar au făcut efortul să se voteze pe ei, după o campanie electorală în care se vede că n-au convins pe nimeni altcineva. Dar ce te faci cu cei care au tras linia, au adunat tot şi le-a dat zero. Zero voturi! Avem cel puţin cinci concetăţeni care au candidat la aceste alegeri şi n-au luat niciun vot. Important e să participi, nu-i bai. Data viitoare vor lua mai multe.
Din păcate, puţini vor avea parte de "data viitoare". Intrarea românilor în politica italiană e bazată pe principiul "muşcă şi fugi". Am încercat, n-am reuşit, gata cu politica. I-a dezamăgit! Nu că ar fi ei incompetenţi şi incapabili să convingă măcar un singur cetăţean să-i voteze, să nu se ducă acasă cu nota zero. Nu. Politica i-a dezamăgit şi la fel şi electorii.
Câţi au mai rămas în politică dintre zecile de români care au candidat la alegerile trecute – şi din 2007 încoace au fost mai multe tururi de administrative – de câţi aţi mai auzit că au continuat să frecventeze în continuare cercurile politice unde au avut acces cu ocazia alegerilor? Majoritatea au dispărut.
Ce-or fi zis în sinea lor cei care i-au pus pe listă pe cei care au luat zero voturi, ameţit de "potenţialul electoral" al comunităţii româneşti? Teoretic, toţi candidaţii, nu numai cei români, ar fi trebuit să stea la coadă la comunitatea românească, pentru a-i câştiga favorurile. În timp, de la un tur de alegeri la altul, încep să creadă tot mai puţini în acest basm.
Nu contăm prea mult în ecuaţiile electorale din Italia, de fapt nu contăm deloc, pentru că nu prea ne interesează. Bagajul politic pe care l-am cărat cu noi aici e plin de zgura din România, de figuri ca Iliescu, Băsescu, Udrea sau Boc, de care am fugit cât ne-au ţinut picioarele. După 20 de ani de democraţie orginală, politica îi scârbeşte atât de mult pe români încât şi aici stau departe de ea, cu batista la nas.
Sunt de admirat entuziaştii care cred în utopia unei comunităţi unite, conştiente de forţa ei electorală. Dar mai întâi trebuie vindecată aversiunea faţă de politică în general.
Şi mai trebuie lucrat puţin şi la mentalitate. "Ce ne dă dacă-l votăm?" Nu ne "dă" nimic, asta-i problema. Nimeni nu-ţi dă nimic din ce trebuie să-ţi câştigi singur. Prin acţiuni colective, prin unirea forţelor.
În general, o comunitate are atenţia politicii atunci când are forţă electorală. Contezi cât votezi.
