Menu
in

Diaspora, musafirul inoportun al României

Andi Rădiu

Vine vacanța de Paște, plecăm acasă și iar ne prefacem sau mai bine zis ne amăgim cu toții că Diaspora face parte din România. Nici gând de așa ceva. ”Vin ăia cu bani, să se laude”, cam așa gândesc mulți. Pe de altă parte, nimeni nu ia în serios viața și problemele celor 4 milioane de români. Sau mai degrabă, Diaspora e tratată ca un intrus în viața familiei România. Definiția din Dex a intrusului zugrăvește exact imaginea: ”Persoană care se introduce undeva sau la cineva fără a avea vreo calitate, fără a fi chemată, poftită sau dorită; nepoftit, inoportun…”

Exact, suntem ca niște nepoftiți, nedoriți, musafiri inoportuni. Ca unul care se așează la masa ta și e tolerat doar pentru că ți s-a șoptit că va plăti la sfârșit consumația. Dar să nu cumva să aibă și alte pretenții. Te arăți, dar strict protocolar, interesat de problemele sale, arunci o vorbă gratis că ai pe cineva care i-ar putea rezolva cazul, dar din start ești convins că nu vei face nimic.

Mai rău, te uiți la el ca la un vierme că a sosit într-o mașină mai nouă și mai scapă câte un cuvânt în italiană sau spaniolă. ”Un țăran căpșunar ieșit în lume”, îți spui în gând.

E cam dură descrierea? Nicidecum! Iată de ce…

Toate guvernele de până acum au promis că diaspora va fi printre primele în lista măsurilor urgente. Iohannis a fost și mai demagog și a declarat că e prioritate națională. Vorbe în vânt! Degeba s-au înființat departamente, ministere, consilieri prezidențiali, comisii…rezultatele sunt zero.

Acei puțini bani care sunt destinați pentru românii de afară sunt cheltuiți tot inutil, pentru manifestări așa-zis culturale fără niciun rost, tot pentru clientela de partid din țară sau tot pentru pseudopublicații care nu aduc nicio informație.

Chiar și atunci când se mai organizează câte o întâlnire, discuție sau vreo ”masă rotundă”, sunt invitate aceleași persoane care nu deranjează, care nu propun nimic, care sunt interesate doar să doarmă și să mănânce gratis prin Capitală și bineînțeles să posteze pe facebook eternele poze cu politicianul de vază. În rest, skype să trăiască…

Până aici, nicio surpriză. Ne-am consolat demult…

Singurele speranțe mai stau în parlamentari. Oare? Ei mai pot interpela, mai pot propune vreo lege, mai pot urla de la tribuna parlamentului. Au venit parlamentarii noi ai diasporei, care, în campania electorală dădeau impresia că se mai pricep la ceva, că vin din străinătate, au experință și deși s-a demonstrat de atâtea ori, n-au nicio putere. Ne spuneau că își vor rupe hainele de pe ei pentru noi…

Fie că nu pot, din cauză că nu au susținere politică, fie că nu au niciun interes să creeze valuri, fie că NU SE PRICEP, deputații și senatorii aleși în afara țării nu au reușit să trezească pe nimeni.

Cel mai grav e când dai de parlamentari care nu se pricep. Ei îți vor afișa o față de om intelectual, plin de sine, de la care cu greu reușești să ai un răspuns direct și concret, pentru care prioritățile sunt total diferite de ale tale, ca alegător cu speranțe în el.

Și ne întoarcem din nou ”acasă”…în Italia, Spania, Anglia, Germania sau aiurea…nu însă fără să scăpăm de cozile infernale de la vamă, datorate controalelor mai riguroase, măsură suplimentară luată de autorități…de altfel singura măsură concretă cu gândul la Diaspora.

 

 

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version