Menu
in

Garibaldi şi România

Marco Baratto

Despre Giuseppe Garibaldi s-a spus că „s-a prezentat minţilor şi inimilor popoarelor Italiei, Americii, Franţei, Angliei, ca un vis devenit realitate”. Este just să se recunoască faptul că „visul Garibaldi” nu le-a fascinat numai pe acelea, ci şi minţile şi inimile românilor.

România, pe atunci divizată în diferite state precum Italia, ca şi aceasta aspira la unitate şi independenţă.

De mai mult timp, emisarii mazzinieni parcurgerau teritoriile româneşti făcând prozeliţi în oraşe şi sate şi în orice clasă socială. Mazzini obişnuia să scrie că italienii şi români sunt popoare „dublu înfrăţite, prin origine şi credinţă politică” şi ziarul Românul, vorbind de Italia o numea „ţara noastră mamă”, probabil pentru că ambele au dat Eroului celor două lumi aceeaşi susţinere pasionată.

Primul război de independenţă italian din 1848/49 şi mai mult al doilea din 1859, au reaprins în români aspiraţia pentru un stat naţional unic românesc independent care, ţinând cont de caracteristicile lor – unicii latini în marea de populaţii slavofone şi germanofone care îi înconjurau – să-i unească.

Numele victorioaselor bătălii italiene din Fermo şi Varese şi a celor italo- franceze din Magenta, Solferino, Melgnano, răsunau laolaltă în rândul intelectualilor şi a poporului şi fiind invitaţi de Rossetti să se asocieze exultării italienilor. La vestea fiecărei noi victorii, mii de români se înghesuiau în faţa Consulatului Sardiniei, manifestându-şi satisfacţia pentru succesele italiene; sperând să le repete pentru ei.

Nici măcar sfârşitul, în 1949, a glorioasei Republici Romane, pe care Gazeta Transilvaniei îl considera „eveniment de importanţă istorică” şi în apărarea căruia pictorul româno-moldovean George Năstăseanu şi-a pierdut un braţ, nu a influenţat popularitatea lui Garibaldi.

Nenorocirea, dimpotrivă, a scos la lumină extraordinarele sale daruri de umanitate, curaj, stoicism, iar fuga în munţi, prin mlaştini, vânat de inamici, ţinând-o în braţe pe Anita aflată pe moarte din cauza febrei, a mişcat fantezia populară, atrăgându-i un val de emoţie şi simpatie care rămâne în continuare.

Pe timpul Expediţiei Celor O Mie a lui Garibaldi (1860) pentru a îndepărta burbonii din Regatul Neapolelui şi celor Două Sicilii, şi care va duce la unificarea italiană, românii erau atât de numeroşi încât însuşi Garibaldi le-a propus să se lupte sub un unic drapel naţional, însă din cauza unor opinii discordante şi rivalităţi acest lucru nu a fost posibil.

Însă avea dreptate Constantin Alexander Rossetti, directorul ziarului Românul, să scrie că aceştia erau „Legiunea Italiană a Dunării”. Anexarea (1861) la Regatul Sardiniei a statelor Italiei centrale şi meridionale, efectuată cu un consens tacit al Franţei, a suscitat un mare entuziasm în rândul românilor, care o considerau a fi un semn bun pentru cauza lor. De aceea, vestea faptelor de la Mentana din 1862, unde francezii, dotaţi cu arme foarte moderne cu tir rapid, numite „Chassepots”, au secerat voluntarii garibaldini care s-au dus să elibereze Roma, a stârnit o dureroasă stupoare în rândul italienilor şi românilor.

Cu toate acestea, în 1870, la vestea izbucnirii războiului franco-prusac, Garibaldi, care se retrăsese la Caprera, s-a dus să apere Republica Franceză. În ciuda neîncrederii şi obstacolelor puse de francezi, Garibaldi reuşeşte să formeze Armata din Vosgi împotriva prusacilor, cu mult superiori numeric şi în ce priveşte armamentul, şi aduce singura victorie franceză în război, pe cea de la Dijon!

La ordinele sale şi ale fiilor Riccioti şi Menotti, militează, în afara formaţiunilor franceze de „franc tireurs”, numeroşi voluntari italieni, români şi de alte naţionalităţi, care îmbracă cu mândrie legendara cămaşă roşie. Între timp, în Italia, pe 20 septembrie 1870, bersalierii intră în Roma prin Porta Pia şi entuziasmul popular este la culme.

Şi românii exultă, fiind adepţii unei politici de fraternitate între naţiunile oprimate, trag speranţă de la evenimentele italiene, speră afirmarea ideii de unitate naţională şi pentru ei.

Garibaldi se retrage din nou la Caprera unde se transformă în agricultor, tăietor de lemne, crescător de animale, chinuit de reumatism şi de constrângerile financiare. Deseori ţintuit la pat, abandonează insula de puţine ori şi fără prea mare tragere de inimă pentru a se duce în Italia unde orice apariţia publică de-a sa se încheie cu un adevărat delir al mulţimii. În 2 iunie 1882, bărbatul care a dăruit Italiei independenţa şi un regat familiei Savoia moare cu seninătate.

Doliului italienilor i se alătură cel al românilor. În presa românească, timp de o lună paginile ziarelor sunt pline de necrologuri, biografii, amintiri, corespondenţe din Italia.

Românul a scris că „A iubit libertatea şi naţionalitatea, nu a petrecut nici o oră fără a se oferi cu abnegaţie pentru trimful acelor principii”, Steaua Dunării îl descrie drept „cel mai mare erou al democraţiei lumii vechi şi noi”, iar Gazette de Roumanie aminteşte într-o sinteză magnifică că „acesta aparţine atât Italiei, cât şi naţiunilor care luptă pentru reînfiinţarea lor”.

Însă pentru România, spre deosebire de Italia, încă avea să se mai scurgă mult timp, aceasta realizând numai în 1918, la încheierea primului război mondial, visul patrioţilor români, înfiinţându-se actualul stat român care, odată cu recenta intrare în Uniune Europeană, a resudat legăturile istorice cu populaţiile care o compun.

În special cu Italia, spre care, cu preferinţă faţă de altele, se îndreaptă o consistentă imigraţie de români, care, prin asemănările de limbă şi caracter, se integrează cu rapiditate în aşa măsură încât nu se disting deloc de populaţia originară.

Pe de altă parte, tot din acelaşi motiv, numeroase firme italiene au găsit în România, care dispune de forţă de muncă instruită şi calificată, noi ocazii de muncă şi extindere şi dacă uneori în ziare sau la tv apar ştiri care pun într-o lumină proastă comunitatea română, este bine să amintim că „nu toţi cei cu paşaport românesc sunt şi români”: deseori, sunt de etnii a căror apartenenţă la o naţiune se limitează doar la deţinerea paşaportului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version