Să ştii că puşcăria a avut şi părţi bune. Eu, de exemplu, mâncând arpacaşul acela în fiecare zi, m-am detoxifiat aşa de tare încât ajunsesem să cobor adânc în propria existenţă, atingeam amintiri de când avusesem 3-4 ani!… Interesant, nu? Ce părere ai?
Ce părere puteam să am? Mi-era atât de frică să emit păreri sau comentarii despre detenţia pe care o învinsese olimpian încât nici nu îndrăzneam să respir. Orice clapă a pianului aş fi lovit, ar fi sunat fals. Îl priveam hipnotizat, ca de fiecare dată când povestea din închisoare, lejer, cu aerul că deapănă episoade nevinovate dintr-un internat de băieţi.
„Internatul de băieţi” era însă chiar monstruosul Gulag autohton, adică acea rătăcire tragică a Istoriei care a schilodit două generaţii ale poporului român, exterminând în condiţii abominabile aproape tot ce avea naţia mai de preţ în materie de resursă umană la momentul instalării imposturii comuniste.
Ia îngheţata aia, o să-ţi placă. Luam îngheţata indicată pentru că era o impietate să-l refuzi. Aş fi mâncat şi urzici negătite, dacă asta i-ar fi făcut plăcere. Trăgea din ţigara Kent, frenetic, ca şi când – cu fiecare fum inhalat din această marcă din Vest, oarecum consumistă – îşi lua viaţa înapoi, recupera, reintra în posesia unei zile, a unei ore sau doar a unei secunde din anii care-i fuseseră furaţi de către cei din Est. Dădea impresia că, pentru el, fumatul este o continuă savurare a libertăţii. Dădea impresia, prin tot ce făcea, că totdeauna, chiar şi după plecare, va fi liber. Se vedea că se născuse în libertate. Noi doar o mimam.
Avea privirea filtrată, vorbea calm, dar clar şi răspicat, ducea frazele, propoziţiile, cuvintele până la capăt, nu le spuspenda la mijlocul drumului, nu lăsa interlocutorul să ghicească ce vrea să spună, ci îl impregna. Avea, în acelaşi timp, şi o obiectivare rece, maiestuoasă, şi o hâtroşenie subtilă, clar de extracţie ardelenească. Simţeai că, în orice subiect, cât ar fi fost de mărunt sau nesemnificativ, ce spune e bun spus şi, parcă, definitiv.
Nu povestea niciodată din proprie iniţiativă, trebuia să-l întrebi sau să-l descoşi. Unghiul pe care-l folosea era totdeauna anecdotic şi nu existenţial, cum te-ai fi aşteptat – dar cu atât mai tulburător. În carceră, la izolare, unde stătuse opt ani? Păi, la izolare ai problema să nu uiţi să vorbeşti. Şi-atunci, ori scriam poezii, ori scriam dicţionarul francez-român. Pe ce scriaţi? În minte. Şi recitam cu voce tare a doua zi. Pentru ca să nu uit să aud. Când am ieşit, le-am uitat. Pe loc. Hm. Să uit – nu uitasem. Râde scurt, cu o candoare dezarmantă.
Oraşul este medieval dar şi neogotic. Evul Mediu şi 1800 la un loc. Soarele parcă apune tot timpul. Veneţia Nordului în mijlocul Flandrei. Masa e solidă, de stejar, geluită de trecerea timpului. Ia şi-o bere. Toţii băieţii vor bere? (Avea vreunul curajul să spună nu?) Da. Bun. Fac eu cinste, scriitorii n-au bani. Luam berea. Instinctiv. Însemna că mai stătea cu noi. Aşa ceva nu se ratează. Să bei bere la Bruges cu Seniorul se întâmplă o dată în viaţă.
100 de ani de la naşterea lui Corneliu Coposu
Doi români, o pereche din masa de turişti care se perindă, îl roagă să facă fotografii. Cu plăcere. Vorbeşte cu ei. De una, de alta. Când, domnule Coposu, când? O să vină curând. În curând vom avea primul guvern necomunist de după Rădescu. Apoi, vor veni şi celelalte schimbări, inclusiv NATO şi UE. (Să vorbeşti, în 1992, de apartenenţa la NATO şi UE suna ca versurile Era pe când nu s-a zărit/ Azi o vedem şi nu e…) La despărţire, le-a făcut un semn de rămas bun, ca şi cum i-ar fi binecuvântat.
Şi s-a făcut. Într-o dimineaţă ploioasă de noiembrie a anului 2000, înfăşurat în drapelul naţional, Generalul primea la Bucureşti cele mai înalte onoruri de Stat. Istoria nu numai că le dăduse, dar avea să şi facă dreptate.
Şi s-a făcut. Ţara este acum în locul în care îi era locul. Seniorul a întors-o cu faţa de la Est către Vest. Principiile şi valorile euroatlantice – ars politica lui – care, la vremea respectivă, erau negate sau terfelite de mulţi (inclusiv de unii aşa-zis lideri de opinie de azi) – şi-au reluat locul, s-au aşezat cuminţi, inexorabil, ca elementele în tabelul lui Mendeleev, cel puţin la nivel conceptual (dar şi – pe zone întinse – în practică) în infrastructura de organizare statală şi în viaţa publică. Mai pe româneşte, au cam venit cu toţii la vorba lui.
Generalul şi Seniorul odihnesc acum în pace. Pohta ce-au pohtit-o ei a prins viaţă.
Eugen Şerbănescu
Redactor-şef adj. la România liberă pe vremea Seniorului
Consul general la Bologna