de Sorin Cehan
Cum o fi să vrei rezultate electorale, fără să le spui alegătorilor, celor pe care vrei să-i convingi să facă efortul să vină la vot, cine eşti, ce vrei, măcar cum te cheamă! La noi, politica se face doar la centru, totul se bazează pe procentele din sondaje ale partidului şi liderul sau gaşca din fruntea formaţiunii împart locurile eligibile. Nu-i interesează ce crede alegătorul din colegiul unde un nume este paraşutat cu o lună înainte de alegeri.
Cu o lună înainte de data alegerilor, nu ştim încă cine va candida în diaspora. Sunt patru locuri de deputat şi două de senator, şi vor avea candidaţi toate partidele, de la USL şi ARD până la UDMR sau partidul lui Dan Diaconescu. Singurii care şi-au anunţat intenţia sunt William Brînză şi Viorel Badea, actualii parlamentari de diaspora. Despre ceilalţi nu se ştie mai nimic.
Am avut noroc să aflăm, „din surse”, care va fi candidatul USL la locul de deputat din colegiul 1 Europa: Victor Socaciu, din partea PSD. Pentru locul de senator va fi un candidat PNL, dar cu toate eforturile noastre, nu am reuşit să aflăm decât târziu despre candidatura încă neoficială a lui Cristian David. În rest nu se ştiu nici măcar ipotezele care se fac. Secretomania este cu atât mai absurdă cu cât nici înşişi candidaţii nu ştiu, până în ultima clipă, ce colegiu vor primi.
Numirea se face în laboratoarele de partid, pe criterii netransparente. Chiar şi Victor Socaciu a fost anunţat cu doar două zile înainte de prezentarea oficială a candidaţilor USL.
În mod normal, un candidat nu vine de nicăieri, vine dintr-un context legat de colegiu, are o minimă legătură cu ce se întâmplă acolo. Credeam că vremea lui Agamiţă Dandanache a lui Caragiale a trecut.
Românii care cochetează cu politica în diasporă au tot spus: vrem candidaţi dintre noi, dintre cei care au locuit aici cel puţin cinci ani, care cunosc realităţile de aici. Dar deciziile le iau capii de la Bucureşti.
Degeaba au visat la mărire „liderii” filialelor PSD, PNL, PDL, ETC, din străinătate, ba unii au apucat să-şi anunţe public intenţia de a candida. Chiar dacă nu au intrat pe listele de candidaţi, ar merita un premiu pentru transparenţă şi curaj. Au anunţat ce vor să facă şi au gustat din singura glorie care le va rămâne, cea a anunţului.
Nu au şanse nici ca independenţi, criteriile de depunere a candidaturii în diaspora fiind absurde. Pentru colegiul 1 Europa, un candidat la deputat ar avea nevoie de peste 8000 de semnături de susţinere, dar nu de la orice rezident român, ci numai de la cei care au renunţat la domiciliul din România, şi care sunt imposibil de găsit.
Conducerile partidelor au rămas stăpâne pe listele de candidaţi, iar accesul pe listă se plăteşte, nu e un secret pentru nimeni.
Ba chiar se face licitaţie, cine dă mai mult. Petre Roman a dezvăluit recent, la o emisiune a lui Andrei Bădin, că are loc o licitaţie pentru locurile în Parlament, adică pentru banii pe care candidaţii trebuie să-i „doneze” la partid. N-a dat, n-a intrat. De asta o fi secretomanie pentru candidaţi, ca la licitaţia în plic: până în ultima clipă nu se ştie, poate vine unul şi dă mai mult.
Politica românească se face pe ascuns şi pe bani.
