Menu
in

Rasa criminală

Sorin Cehan

„Violenţi? Şi asta. Dar mai presus de toate vicleni, fără scrupule, sensibili la bani. Infracţiunile pe care le comit românii se bazează pe abilitate, isteţime, fascinaţie. Sunt adevăraţi maeştri în furturi, în buzunăreli, în escrocherii. Şi cum sunt şi frumoşi, practică prostituţia masculină şi feminină. Normal, ştiu să fie şi violenţi (…) Recent s-au apucat şi de omucideri”. Pe 3 februarie 2004 apărea în Il Giorno din Milano unul dintre primele „editoriale” pe tema românilor, cu titlul „Tineri, şireţi şi violenţi. Românii, noii artişti ai crimei„, sub semnătura lui Marco Ruggiero. (1) (2)

„E considerată rasa cea mai violentă, periculoasă, capabilă să ucidă pentru un pumn de mărunţiş”. 3 octombrie 2006, începutul altui material jignitor la adresa românilor, apărut în Il Tempo, sub semnătura lui Augusto Parboni, intitulat O etnie mereu în cronica neagră. Iată alte detalii despre „rasa” din acest material: „Nu are frică de nimic, dispreţuieşte şi viaţa femeilor şi a copiilor care nu ajung la vârsta de zece ani. Şi se pregăteşte să intre în Uniunea Europeană. Sunt românii, sunt cetăţenii României care de ani de zile terorizează ţara noastră. (…) Femeia româncă, atunci când reuşeşte să nu ajungă pe mâna „patronilor”, prin frumuseţea sa din Est reuşeşte să încânte bătrâni bogaţi şi să se căsătorească pentru a obţine cetăţenia, şi de ce nu, un cont în bancă.”

20 iunie 2011, Il Giornale, semnat Luciano Gulli: Ăştia sunt adevăraţi criminali”. Referindu-se la două cazuri de români băuţi care au accidentat mortal italieni, autorul spune: «În sine şi prin sine, cele două ştiri nu sunt dintre cele destinate să-şi câştige mari spaţii în ziarele naţionale. Lucrurile se schimbă când apare acel adjectiv: român.

Român beat, mai exact. Încercaţi să căutaţi pe internet „român beat” (…) devine atât de al naibii de frecventă speţa „român beat” care simte nevoia nestăpânită de a se urca la volan, încât ceva va trebui făcut pentru a-i opri pe aceşti tâmpiţi cu motor care în zi de sărbătoare, neştiind în general ce să facă, se îmbată ca demenţii. (…) Nu sunt fapte izolate, nenorociri accidentale. Aici „românul beat” începe să se asemene în mod diabolic unei speţe criminale, să definească un „tip” criminal recurent şi caracteristic; şi această situaţie nu pare a fi una dintre acelea care să atragă simpatia asupra unui grup etnic care a experimentat deja ceva dificultăţi de integrare.”

Există o continuitate a ofensei, dar şi o extindere. Ar trebui ca acum comunitatea, ca şi în 2004 şi în 2006, să răspundă? Da, dar din păcate, aşa cum a devenit regula, comunitatea, cu ghilimele sau fără, ori nu face nimic, ori nu răspunde decât la anumite comenzi.

Dar ar trebui să ne facem griji? Probabil este în natura lucrurilor. Scria „New York Times” în 1909: „Se presupune ca italianul este un mare criminal. Este un mare criminal. (…) este o persoană încordată, excitabilă, şi este de temperament agitat când e treaz şi beţiv furios după două pahare. Când e beat pune mâna pe cuţit. (…) De regulă, criminalii italieni nu sunt hoţi sau jefuitori, sunt cuţitari şi asasini”.

PS: Luciano Gulli a extras doua cazuri de accidente provocate de români beţi, din sutele de accidente care se întâmplă zilnic în Italia şi a tras concluzia că românii sunt criminali. Cu acelaşi raţionament, luăm cele trei editoriale menţionate mai sus şi tragem concluzia că ziariştii italieni sunt rasişti?Non fare di tutta l’erba un fascio” este o expresie inventată de italieni… Mai pe româneşte, pădure fără uscături nu există.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version