Sorin Cehan
«Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale…».
Uneori Caragiale merită deranjat pentru a descrie ceea ce se întâmplă acum cu votul prin corespondență, mama promisiunilor făcute românilor din diaspora de toată clasa politică. O retorică ilogică, rostogolită prin comunicate și declarații și apoi iar întoarsă pe dos, până nu se mai înțelege nimic.
În noiembrie 2014, mii de români din străinătate nu au putut vota. Logic ar fi să se adopte un sistem prin care orice român, din orice colț al lumii, și sunt puține colțuri ale lumii unde nu sunt români, să poată vota la distanță, pentru că secții de vot la toată lumea nu se pot face. Situația ilustrată de AEP, în care 100 de români din diaspora fac o cerere și li se înființează secție în orașul lor nu este credibilă.
Așadar, vot la distanță, electronic sau prin poștă. La nouă luni de la alegeri, încă nu s-a hotărit nici măcar varianta care să fie aplicată.
PNL, care are deja un proiect mai vechi aprobat la Senat (dar dezmoștenit, nimeni nu vrea să mai audă de el), a venit cu un alt proiect care, afirmă liberalul Mihai Voicu, șeful comisiei de Cod Electoral, este singurul care are binecuvântarea diasporei. Care diasporă, știe domnia sa.
PSD l-a delegat pe Valeriu Zgonea, cel care nu poate fi bănuit de vreo simpatie la adresa diasporei, să stabilească ”principiile” pe care să se bazeze un proiect de vot prin corespondență. În timp ce există alte patru proiecte de lege pe această temă depuse deja în Parlament.
În 24 august ar fi trebuit să se discute în Parlament despre acest subiect: discuțiile s-au închis înainte de a începe, ședințele s-au anulat, parlamentarii s-au întors rapid în vacanță. În septembrie reîncepe bâlciul promisiunilor.
