Cornel Toma
Să mai lămurim odată cum e cu votul anulat (botezat în mod absurd „vot în alb”) sau cu statul acasă în ziua de vot. E o chestie matematică simplă, care nu poate fi contrazisă de nicio ideologie. Să votezi „în alb” sau să NU mergi la vot înseamnă să creditezi automat câştigătorul alegerilor. Ciudat nu? Ba bine că nu.
Exemplu
Să presupunem prin absurd că la un scrutin votează 70% din electorat. Restul de 30% se scot afară de deştepţi sau că nu pot vota din diferite motive. Să-i ţinem minte pe ăştia 30%, că-i înjurăm după.
Scenariu
Pe cei 70% care votează îi împărţim între 4 partide. Partidul A face 40% că e pe val. Partidul B (de regulă cel care a fost putere şi şi-a erodat încrederea fix de asta) face chinuit 30%. Partidul C, zis şi partidul „jeton” (sună urât „partid curvă”) care se aliază cu cine câştigă să facă majoritarea, de data asta face 12%. Partidul D, să zicem naţionalist sau populist care nu se poate alia cu nimeni, face restul de 18%.
Deci:
Partidul A – 40% din alegători, însă doar 28% din electorat.
Partidul B – 30% din alegători, însă doar 21% din electorat.
Partidul C – 12% din alegători, însă doar 8,4% din electorat.
Partidul D – 18% din alegători, însă doar 12,6% din electorat.
Aşa cum am anticipat mai sus, A cu C se aliază şi fac 52% din voturi, majoritate democratică. Ura, am înfrânt! Acest 52% reprezintă de fapt 36,4% din totalul cetăţenilor cu drept de vot. Puţin peste o treime (plus că din două partide).
Unde greşim?
Nu greşim deloc. Diferenţa o face acel 30% de „deştepţi” care nu votează şi de care vă aminteam la început. Participarea sau neparticiparea poate schimba radical calculele. Sunt de ajuns 5% dintre ei în plus sau în minus şi pot scoate coaliţia A+C de la guvernare sau a forma din nou B+C.
Aşadar, cine nu merge la vot ori îşi anulează votul, practic, votează pentru câştigători. Îşi dă girul pentru ce fac alţii.
Votul la români
Însă exemplul pe care vi l-am dat eu e de basm. În România e infinit şi matematic mai tragic. Pentru că, logic, numărul „deştepţilor” e mult mai mare. Prezenţa românilor la alegerile din 2012 a fost de nici 42% din electorat. Aşadar alianţa USL a câştigat democratic cu 60% din mai puţin de jumătate din electorat. Mai exact cu 25% dintre românii cu drept de vot. Repet, un sfert de electorat decis pentru o ţară întreagă. În acte, democratic şi cu largă majoritate de care se bucură şi acum în Parlament.
Perpetuarea absurdului
Cei 58% care s-au simţit „nereprezentaţi”, ori cărora le-a fost greaţă de scena politică, ori care au zis că oricum votul lor nu contează, ori care au avut altă treabă, au creditat din plin sfertul de români care l-au pus pe Ponta în capul mesei.
Adevărul este şi că pe „deştepţii” ăştia nici nu-i vrea nimeni la vot. Sunt un potenţial electoral pe care nimeni nu-l vrea pentru că poate schimba totul. N-au cu cine să voteze? Asta e altă poveste. Să voteze cu cine şi-au aşternut, democraţia nu începe în campania electorală şi nici nu se transmite la televizor.
Ultimii cu un sens
Nu ţin cu niciun partid românesc şi Brucan pentru mine e simbolul optimislului incurabil. Va mai dura până să ne dăm seama că nu întâmplător suntem paria UE.
Însă nu aici vroiam să ajung. Vreau să subliniez că anularea votului nu are sens nici în cazul utopic în care majoritatea democratică dintre cei care merg la vot o vor face. Se va repeta scrutinul, cu alte reguli, pentru că tot timpul va stabili acel sfert sau acea treime care se prezintă la vot. E frumoasă ideea, dar imposibilă. E ca şi cum ai produce o viaţă oale de lut şi dintr-o dată vrei să treci la pahare de cristal. Sunt nişte faze intermediare care trebuie urmărite până la cristal. Aşa e şi democraţia, până ajungem să-i pricepem regulile trebuie să urmărim nişte faze. Să convingi o masă importantă să-şi anuleze votul înseamnă conştiinţă comună, la care se ajunge după ce învăţăm ce greutate are prezenţa la vot.
Până în acel punct, cine tot insistă cu anularea votului ori cu neprezentarea nu face decât să ajute câştigătorul. În cazul României, zic sondajele, PSD. Că vă place au ba, chestie se gusturi.
