Menu
in

Anamaria, patroană de service auto la Londra

„Reparăm orice tip de maşină, la preţuri accesibile pentru oricine. Oferim clienţilor facturi şi garanţie pentru munca pe care o facem”. Aşa au decis să îşi promoveze afacerea Anamaria şi Ştefan, doi tineri care din iunie 2010 sunt proprietarii unui service auto din Forest Gate, Londra.

Anamaria Balogea a venit în Londra imediat după terminarea liceului, în septembrie 2009. Aici l-a cunoscut pe Ştefan, cel care îi este acum logodnic şi partener de afaceri. «Am ales să vin în ţara aceasta pentru că aveam un prieten care era aici. Am plecat de acasă sperând că o să stau maxim doi ani în Marea Britanie, timp suficient cât să îmi strâng bani pentru facultate. Dar socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg», povesteşte Anamaria.

Majoritatea românilor spun că vin aici doar pentru câţiva ani, dar se pare că aceşti „câţiva” ani devin de cele mai multe ori „mulţi”. Tu eşti aici de un an dar eşti conştientă că planurile tale din 2009 s-au schimbat.

«Da, sunt conştientă de asta. Din păcate aici timpul trece mult mai repede ca acasă. Ajungi în Marea Britanie cu plan bine stabilit, vrei să strângi bani… şi te trezeşti că anii au trecut şi că tu eşti tot aici, departe de cei dragi, crezând că îţi respecţi în totalitate planul.
Am venit aici să strâng bani de facultate. Iniţial am lucrat ca au pair, credeam că voi lucra în acest domeniu până mă voi întoarce acasă. Apoi l-am cunoscut pe logodnicul meu şi am început să îmi caut alt job. Apoi am decis să riscăm şi să deschidem un service auto.»

„Îmi este dor de tot ce nu am şi nu pot avea aici”

Departe de casă, de cei dragi, proprietari de service auto. Cum este de fapt viaţa în această ţară?

«La prima impresie Marea Britanie mi s-a părut o ţară interesantă, cu oameni interesanţi. Acum mi-am cam schimbat puţin părerea. Nu mi-aş dori să trăiesc toată viaţa aici. Aici nu este viaţa atât de roz cum poate crede poate majoritatea celor rămaşi în ţară. Eşti un străin în această ţară. Şi simţi asta mereu. Dar, deşi nu vreau să mă stabilesc aici, nu pot şti ce îmi rezervă viitorul. Acum, ca şi atunci când eram acasă, România îmi pare o ţară în care este greu să îţi faci un viitor. Asta din punct de vedere financiar. Cred că 80% dintre tinerii români pleacă din ţară din cauza situaţiei financiare şi 20% pentru că vor să viziteze o altă ţară, poate vor să îşi găsească sufletul pereche. România este o ţară foarte frumoasă, avem nişte peisaje superbe. îmi este dor de familia mea, Îmi este dor de casa mea, de munţi… îmi este dor să pot atinge apa dintr-un râu. Cred că îmi este dor de tot ce nu am şi nu pot avea aici.»

Anamaria este unul dintre tinerii care nu cred că englezii sunt cei mai în măsură să fie exemplu demn de urmat, de noi românii.

«Sincer nu ştiu ce am putea să învăţam de la englezi… poate sistemul de organizare şi administrare este mai bun decât cel din România. În rest şi ei au uscăturile lor. Ba mai mult cred că şi ei ar putea să ne urmeze din punct de vedere educaţional», mai spune Anamaria.


Aveţi câteva luni de când sunteţi proprietarii service-ului auto din Forest Gate. Cum merge afacerea?

«Binişor. Suntem încă la început şi avem multe de învăţat. Dar suntem amândoi ambiţioşi şi avem încredere că va fi bine. Muncim toată ziua, încercăm să ne păstrăm clienţii vechi şi să atragem şi alţii noi.»


Cum vă împărţiţi responsabilităţile?

«Logodnicul meu este mecanic, el se ocupă de reparaţii, de verificările autoturismelor. Eu răspund clienţilor la telefoane, caut piese pentru maşini, comand piese, fac facturi, ţin registrul etc. Ce ţin să precizez că oferim clienţilor facturi şi garanţie pe muncă. La service-ul auto pe care l-am deschis de câteva luni reparăm orice tip de maşină, la preţuri accesibile pentru oricine.»

De unde sunt clienţii?

«Majoritatea clienţilor sunt români – am pus anunţuri pe site-uri româneşti ca să ne atragem clienţii -, mai avem şi unguri – pentru că avem norocul ştim limba -, dar şi englezi.»


Cum vă descurcaţi în momentul de faţă doar voi doi?

«Nu pot spune că este uşor. Dar nici nu ne putem plânge. Suntem conştienţi că suntem la început şi ştim că orice început este mai greu. În momentul de faţă ne descurcăm doar noi doi, am avut un prieten care a lucrat pentru noi dar a plecat. Sperăm ca în viitor să putem să angajăm pe cineva. Sper ca 2011 să fie un an bun pentru noi toţi.»

Oana Grigore

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version