in

Biletele de avion s-au scumpit ȋn 2021. Cât au dat românii pe un bilet

Biletele avion scumpit 2021

Biletele de avion s-au scumpit ȋn 2021. Preţul mediu al biletelor de avion a fost cu 19% mai mare decât în 2020, iar în topul celor mai populare destinaţii pentru români s-au aflat România, Marea Britanie şi Italia, reiese dintr-o analiză de piaţă întocmită de agenţia de turism online eSky, scrie Agerpres.

Reprezentanţii companiei subliniază că majorările de preţ ale biletelor de avion s-au produs ca urmare a creşterilor de tarife pentru zborurile interne şi intercontinentale. Astfel, preţul mediu al unui bilet de avion dus a fost de 155 de euro, iar în funcţie de tipul de zbor, tarifele au fost următoarele: 70 de euro pentru un zbor intern, 90 de euro pentru zbor internaţional, respectiv 303 euro pentru zbor intercontinental.

Cursele low-cost au „decolat” definitiv de pe Băneasa. Pe Otopeni, bilete mai scumpe

„Interesant, în comparaţie cu 2019 şi 2020, preţurile biletelor pentru zborurile intercontinentale au crescut cel mai mult. În 2019 am plătit în medie 250 de euro pentru un singur bilet, în timp ce în 2020 era 290 de euro. Totodată, este de remarcat că preţurile biletelor pentru rutele internaţionale, de exemplu din România către ţările europene, în 2021 au scăzut cu 5% faţă de 2020 şi cu 11% faţă de 2019”, a declarat Marius Turbatu, Hub manager eSky România.

Biletele de avion s-au ascumpit în 2021. Cele mai populare destinaţii

În cursul anului trecut, prima poziţie în topul celor mai populare destinaţii pentru români s-a aflat România, iar principalele rute interne au fost spre Bucureşti, Cluj şi Bacău.

Pe locul secund al ierarhiei se găseşte Regatul Unit al Marii Britanii, cu destinaţia cea mai frecventă Londra, în timp ce următoarea în clasament este Italia, cu zboruri către Milano, Roma şi Sardinia. Poziţia a patra este ocupată de Germania, în frunte cu Frankfurt şi Dortmund, iar locul 5 revine Spaniei, unde românii au zburat cel mai frecvent către Barcelona, Madrid, Alicante şi Insulele Canare (în special Tenerife şi Fuerteventura).

Topul destinaţiilor preferate de către români în anul 2021 este completat de Franţa, Belgia, Irlanda, Ţările de Jos şi Turcia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
romanca batuta mancare

Viterbo, româncă bătută până la moarte de soț pentru că nu-i făcuse de mâncare

expertiza psihiatrica în cazul Georgetei Ghiulea Colesnicenco

Cazul româncei care și-a ucis vecina la Catania, expertiză psihiatrică: „Era stresată”