in

Cerșetorii romi din România au invadat străzile Canadei și se dau drept refugiați sirieni. Risc de ridicare a vizelor

La 1 decebrie 2017, vizele pentru intrarea românilor în Canada pentru motive de turism au fost eliminate. Cetățenii români pot sta maximum 6 luni în Canada în scop turistic. Însă, așa cum s-a întâmplat la ridicarea vizelor pentru UE, mulți au plecat ca turiști cu gând să rămână acolo definitiv și au cerut azil politic. În primele luni, sute de români au cerut azil în Canada.

Cu siguranță canadienii nu se bucură. Deja cerșetorii români au invadat străzile Canadei, dându-se drept refugiați din Siria. Publicația „City News” din Toronto a publicat imagini cu mai multe românce, cu batice pe cap, postate strategic la intersecții și semafoare, în centrul orașului Toronto, cu pancarte în mână scrise în engleză, despre cum le e foame și au copii.

Întrebate de unde sunt, au spus că sunt refugiate din Siria și Bosnia. În final, au recunoscut că sunt din România. De etnie romă. Gypsy!

Un consilier de la Culture Link, intervievat de aceeași publicație, care a ajutat peste 1000 de romi să obțină statutul de refugiați în Canada, a declarat că romii sunt discriminați în Europa de Est și în România. „Sunt considerați o ciumă, sunt considerate murdari, nu sunt considerați nici măcar umani”, spune consilierul Paul St. Clair.

El afirmă că în România, romii nu sunt primiți în școli sau sunt trimiși la școli speciale, numai pentru ei. Romii nu sunt angajați, chiar dacă sunt calificați, li se refuză asistența medicală și trăiesc în condiții necorespunzătoare, iar în unele cazuri, rasiștii le-au incendiat locuințele. După părarea acestuia, ar putea să primească azil.

Începând cu anul 2015, guvernul a aprobat aproximativ 70% dintre cererile solicitanților de azil români din Ontario, estimează Ibrahim Absiye, director executiv al Culture Link. Organizația este prima oprire pentru mulți imigranți și refugiați care ajung în Toronto. Această cifră a crescut, de la o rată de acceptare de 20% la 30% până în 2013. Absiye spune că mulți refugiați romi care cerșesc prin centru sunt dornici să găsească o slujbă. Unii au găsit muncă în construcții, în camioane și în agricultură

Conform statisticilor prezentate de Ahmed Hussen, ministrul canadian al Imigrației, cu prilejul audierilor din legislativul canadian, de la data de 15 februarie 2018, numărul cererilor de azil primite din partea unor cetăţeni români, în intervalul decembrie 2017 – ianuarie 2018, s-a ridicat la 232.

Procesarea unei cereri de azil durează aproximativ un an. În tot acest timp azilanții primesc un ajutor social în valoare de 800 de dolari de la statul canadian.

Autoritățile canadiene iau acum în calcul reintroducerea vizelor, dacă numărul cererilor de azil va atinge în acest an un anumit nivel. A fost convocat chiar ambasadorul României.



Subiectul este serios, o demonstrează și interpelarea unui senator PMP, Valeriu Bădulescu, adresată ministrul de Externe Theodor Meleșcanu, în care se întreabă „Care este nivelul pentru care existii riscul reimpunerii vizelor pentru români în Canada?»

«Deși obligativitatea vizelor pentru români a fost ridicată la 1 decembrie anul trecut, oficialii de la Ottawa iau în calcul reintroducerea lor. Asta după ce numărul cererilor de azil a crescut foarte mult în ultimele două luni și jumătate.», scrie senatorul Bădulescu. De la 1 decembrie 2017 și până acum, 232 de români au depus o astfel de solicitare. Prin comparație, doar 120 de români au solicitat azil în Canada, în primele 11 luni din 2016. Această tendință va continua. «Presa a informat că ambasadorul țării noastre în Canada a fost convocat pentru discuții de către oficialii canadieni. Pe de altă parte, declarații ale unor politicieni canadieni au indicat că dacă cererile de azil ajung la un anumit nivel pe o perioadă de douăsprezece luni, există posibilitatea reimpunerii obligativității vizelor.». Senatorul PMP îi cere ministrului de Externe să precizeze care este nivelul pentru care există riscul reimpunerii vizelor pentru români.

Răspunsul ministrului de Externe a fost vag. «România și Canada sunt pe deplin angajate în vederea asigurării sustenabilității regimului liberalizat de vize și cooperează îndeaproape în analizarea situației la care faceți referire și identificarea de soluții care să conducă la diminuarea fenomenului solicitărilor neîntemeiate de azil.», a răspuns Meleșcanu. Colaborarea cu autoritățile canadiene este una foarte bună, atât la București cât și la Ottawa, mai spune ministrul de Externe, fără să precizeze „nivelul” de reintroducere a vizelor, la care făcea referire senatorul în interpelarea sa.

Sorin Cehan

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Carabinieri recuperează pradă de 2.000 de euro, român denunțat la Nerola

Pensia din străinătate, salvare la bătrâneţe. Nu se poate beneficia până nu se îndeplineşte vârsta legală de pensionare legală în acel stat