in

Cetățenia italiană: după câți ani poți deveni cetățean italian?

Potrivit articolului 9 din Legea nr. 91/92, cetățenia italiană ”poate fi acordată” (deci nu este obligatoriu să se acorde, în anumite cazuri poate fi refuzată) cetățeanului străin care are rezidența în Italia de un anumit număr de ani, care variază în funcție de țara sa de origine.

În particular, având în vedere cazurile cele mai răspândite, cetățenii Uniunii Europene trebuie să fie rezidenți (adică înscriși la evidența populației) de cel puțin 4 ani, cetățenii țărilor extracomunitare de cel puțin 10 ani, apatrizii de cel puțin 5 ani.

Legea italiană prevede posibilitatea de a avea dublă cetățenie.


Cum se solicită cetățenia pentru rezidență?

De pe 18 mai 2015 cererile pot fi prezentate online, pe site-ul Ministerului de Interne. La formular trebuie să se anexeze câteva documente scanate (document de identificare, cazier, certificat de naștere, chitanță de plată a taxei de 200 de euro) și seria unui timbru fiscal informatic de 16 euro.

Celelalte informații, cum sunt cele privind venitul, se declară pe proprie răspundere. Însă întotdeauna este convenabil să se păstreze respectivele documente, care vor fi utile în cazul unui control ulterior. Fiți atenți să nu faceți declarații false, întrucât riscați sancțiuni severe.

Cererea trebuie să fie procesată în 730 de zile, adică 2 ani, începând cu momentul în care este prezentată. În caz de rezultat favorabil, Prefectura trimite o notificare interesatului în 90 de zile de la primirea decretului de cetățenie din partea Autorității.

Odată ce interesatul are decretul în mână, trebuie să se prezinte la Primăria de reședință, în 6 luni de la notificare, pentru a depune jurământul de credință față de Italia, așa cum prevede art. 10 al Legii Cetățeniei (L. 91/1992).

După trecerea acelei perioade decretul nu va mai avea valabilitate și interesatul va trebui să prezinte din nou cerere pentru cetățenie și să trimită din nou întreaga documentație.

Situația cererii se poate verifica pe site-ul Ministerului de Interne. Până nu apare pe site mesajul că procedura s-a încheiat, cererea pentru cetățenie încă este procesată.

Cetățenia italiană, simplificare notabilă a procedurilor. Cererile se vor prezenta online

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

A încercat să dea foc casei fostei iubite, arestat la Anzio

Campionul fiu de imigranți a primit cetățenia: Yassine va concura pentru Italia