in

Concurs pentru posturi în diplomație, 30 de locuri la MAE, înscrieri până pe 16 iunie

Ministerul Afacerilor Externe organizează, la sediul din Aleea Alexandru nr. 31, un concurs pentru ocuparea a 15 posturi diplomatice de ataşat şi a 15 posturi diplomatice de grade superioare celui de ataşat.

La concurs poate participa orice persoană care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

 

  • are dreptul să ocupe o funcţie publică, conform prevederilor Constituţiei şi legilor în vigoare;
  • se bucură de toate drepturile politice şi civile prevăzute în Constituţie şi în legile în vigoare; nu face parte din partide politice (la momentul admiterii în Corpul diplomatic şi consular al României);
  • a urmat studii superioare de lungă durată la o instituţie de învăţământ superior din ţară sau din străinătate, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, recunoscută de Ministerul Educaţiei Naţionale;
  • cunoaşte două sau mai multe limbi străine, dintre care una trebuie să fie limba engleză sau limba franceză;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare, atestată pe bază de act medical de specialitate;
  • nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni; nu este incompatibilă cu dobândirea calităţii de membru al Corpului diplomatic şi consular al României.

 

Pentru cele 15 posturi diplomatice de grade superioare este necesară şi existenţa a minimum 2 ani de vechime, pe posturi cu studii superioare, în domenii de activitate apropiate de cele ale Ministerului Afacerilor Externe, aşa cum sunt definite ele în Regulamentul de concurs.

Regulamentul de concurs şi formularele de înscriere, precum şi toate informaţiile referitoare la desfăşurarea concursului se publică pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe, www.mae.ro, la capitolul Cariere – „Oportunităţi de angajare”.

Informaţii suplimentare pot fi solicitate la Departamentul Resurse Umane, telefon 021-4311233.

Dosarele de înscriere la concurs vor fi depuse la sediul Ministerului Afacerilor Externe din Aleea Alexandru nr. 31, sector 1, Bucureşti (Registratura MAE), în perioada 19 mai – 16 iunie 2014, în fiecare zi lucrătoare, între orele 10:00-14:00.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

L-a ucis cu două focuri de pistol: achitat de judecător

România prezentă la Vatican, Conferinţa Internaţională cu tema: ”O societate bună şi viitorul locurilor de muncă”