Menu
in

Copiii românilor plecaţi în străinătate revin în şcolile din România. Cei mai mulţi se întorc din Italia

Din cauza crizei generată de pandemia de coronavirus, mulţi români din străinătate au luat hotărârea de a reveni în ţară cu toată familia. Copiii care au studiat în şcoli din vestul Europei sunt înscrişi acum în şcolile din România. Revenirea lor în sistemul românesc de învăţământ nu este deloc uşoară, cu atât mai mult acum, când cursurile se desfăşoară online. Mulţi nu ştiu bine limba română, în plus, le este greu să se adapteze la sistemul românesc de învăţământ.

În judeţul Suceava, sute de elevi care au studiat în unități de învățământ din afara țării s-au întors în acest an. Numărul lor nu este la fel de mare ca cel de anul trecut, când se înregistrase un record în această privință, după ce școlile sucevene primiseră în colectivele lor circa 1.000 de copii reveniți din străinătate. Potrivit IŞJ Suceava, în acest an școlar, în evidențele instituției figurează 623 de elevi care s-au întors din 19 țări străine, iar mai mult de jumătate dintre aceștia sunt copii care urmează cursurile școlii primare, scrie Obiectiv de Suceava.

280 de elevi au revenit din Italia

În vârful clasamentului care cuprinde copiii întorși dintr-o țară străină se situează, și în acest an, Italia, fiind vorba despre 280 de elevi care au părăsit această țară și urmează acum cursurile într-una din unitățile de învățământ din județ. Pe locul al doilea se află Anglia, cu 154 de elevi întorși în Suceava, apoi Spania cu 61 de elevi, Belgia-38 de elevi, Germania-27 elevi și Grecia, cu 12 elevi.

”În acest an școlar, în evidențele IŞJ Suceava avem un total de 623 de elevi întorși din străinătate, dintre care 391 sunt cuprinși în învățământul primar, 177 în învățământul gimnazial și 55 în cel liceal. Elevii provin din 19 țări, cei mai mulți fiind întorși din Italia, Anglia, Spania, Germania și Grecia, iar din celelalte țări sunt sub 10 elevi”, a informat inspectorul Cezar Anuței, purtătorul de cuvânt al IŞJ Suceava.

Se adaptează cu greu la învăţământul românesc

În rapoartele întocmite de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, la începutul acestui an școlar, 7.135 de copii cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Numărul lor este în scădere cu 391 față de luna decembrie a anului trecut, ceea ce denotă clar tendința de întoarcere în țară a sucevenilor care și-au petrecut ultimii ani muncind peste hotare. Drept urmare, și numărul elevilor care revin în băncile școlii românești se va menține mare sau chiar va crește, în contextul epidemiei de coronavirus, care a lovit puternic și în economia țărilor preferate până acum de suceveni.

Problemele care derivă din schimbarea sistemului de învățământ sunt resimțite de toți elevii care au părășit străinătatea, fiind vorba în special despre greutatea de a ajunge la nivelul colegilor. Sistemul de învățământ din România are un nivel al cunoștințelor predate mai ridicat decât în alte țări, iar, de cele mai multe ori, elevii întorși din străinătate sunt înmatriculați la un nivel de studiu inferior celui absolvit în afară. Pentru a compensa lipsurile lor, părinții apelează la meditații în particular sau muncesc suplimentar alături de copii pentru a-i aduce la același nivel cu colegii de clasă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version