Menu
in

Danny Sergiu, campion la K1 în Anglia

Printre românii care excelează pe pământ britanic, de la cântăreţi la ingineri, de la studenți la profesori, de la cofetari sau bucătari la constructori și tineri întreprinzători, un nou nume, într-un domeniu aparte, a gustat din cupa succesului. Danny Sergiu, 25 de ani, un român stabilit în Bath, a reuşit să devină noul Campion European la K1, după ce mai câştigase două trofee în Marea Britanie la kickboxing.

Tânărul sportiv, ajuns în Anglia în urmă cu 4 ani pentru a-şi definitiva studiile, nu se gândea atunci că numele său va fi sinonim cu mândria de a fi român.

Pentru a ajunge campion, Danny a trebuit să se supună unui program infernal. Se trezeşte dimineaţa la 4.30 şi munceşte pentru a aduce bani în casă, iar după job îşi dedică timpul hobby-ului său, sportul. Rezultatele efortului depus nu au întârziat. Luptătorul român a câştigat titlul grupei super-semimijlocie la Campionatul European de K1 organizat la Exeter, pe 27 mai, “după ce şi-a doborât oponentul, un boxer profesionist, după doar 39 de secunde, şi a încheiat meciul cu un puternic croşeu de dreapta, într-un minut şi 22 de secunde”. Tânărul de doar 25 de ani i-a impresionat pe britanici, reuşind să provoace marea surpriză a competiției învingându-l în finala de la Exeter pe favoritul pakistanez Faheem Khan.

Viaţa de campion

“Este un sentiment foarte plăcut să câştig aşa un titlu important prin KO. Viața de campion este frumoasă bineînţeles, are multe beneficii, dar cere şi multă muncă şi sacrificii. Sincer să fiu, programul meu zilnic este enorm de solicitant. Lucrez de luni până vineri, de la 6 dimineața până la ora 3 după amiază. Imediat după muncă, merg la sala de forță sau la alergat pentru o oră sau o oră și jumătate, după care iau cina şi merg iarăşi la antrenamente. Fac ori box, ori kickbox sau merg la cursurile pe care le predau. Sâmbăta am o ședință lungă de sparring și o ședință de cardio, iar duminica o petrec cu familia. Acesta este programul dinainte de o luptă. Dacă nu am nimic programat, o las mai încet cu antrenamentele, le reduc cu 40-50%…”, povestește românul.

Școala din Timișoara

Danny spune că s-a “îndrăgostit” de acest sport la vârsta de 16 ani, când s-a înscris la un curs de kickboxing în propria școală.

“Ca orice copil român, am trecut prin toate sporturile care erau la modă pe vremea aia, precum fotbalul, judo, karate, iar de kickbox m-am lovit prima dată când eram la liceu. Am văzut un poster cum că s-a deschis un nou curs de kickbox în oraș și, spre bucuria mea, chiar la liceul auto din Timișoara unde studiam. Antrenorul se numea Remus Ștefan. M-am îndrăgostit instant de această artă marțială. Mai tarziu, am participat și la câteva intercluburi în România, după care am venit în Anglia să studiez. Bineînțeles, am continuat acest sport frumos și aici. Am venit în UK acum 4 ani, aveam 21 spre 22 de ani…

Dintotdeauna am fost atras de Anglia, de limba engleză. Inițial am ajuns aici la insistențele unui prieten, care îmi oferise un loc de muncă la un pub, dar, în același timp, m-am înscris și la colegiu și am absolvit cu calificarea BTEC National Diploma în Sport. Mi-a fost destul de greu pe cont propriu, mai ales la început. A trebuit să culeg informații, să îmi fac prieteni și relații în domeniul artelor marțiale, precum alți instructori, președinți de federații etc. Acum, când privesc în urmă, nu mi se pare complicat, dar acum 2 ani mi se părea enorm de greu. Și dacă derulăm și mai înapoi, acum 4, 5 ani, era doar un vis de care eram mai mult ca sigur că nu se va împlini niciodată.Am învățat, însă, că orice este posibil cu timp, ambiție și răbdare”, explică Danny.

România vs. UK

În cei patru ani petrecuți în Anglia, tânărul sportiv a câștigat alte două titluri de campion, Southern Area Champ și English Champion, iar în urmă cu doi ani, Danny și-a deschis și o sală de antrenamente în Bath – Collision Fight Academy “pentru a-i antrena pe viitorii campioni”, unde este și instructor. Marele său vis este, însă, acela de a deveni campion mondial și de a organiza o gală și în România.

“Planuri de viitor sunt multe. Mi-aș dori să devin campion mondial la un moment dat și când mă retrag din sport să îmi deschid o sală mult mai mare și să antrenez mai departe. În legatură cu lupta pentru un titlu mondial, este cireașa de pe tort. Dacă obțin acest lucru, pot să spun cu mâna pe inimă că am bifat toate căsuțele în acest sport! Un alt vis este să vin și să organizez o gală în România, intitulată Romania vs. UK”, spune Danny.

Până atunci campionul se concentrează pe job, pe propria sală, unde ar vrea să vadă cât mai mulți români, și face tot posibilul să petreacă cât mai mult timp cu fetița sa. “Pentru moment clubul este doar ceva part time. Recent am închis 2 cursuri din cele 4 pe care le aveam, pentru că îmi doresc să îmi fac mai mult timp pentru fetița mea care are doar 8 luni. Pe lângă club, am un loc de muncă full time de 40 ore pe săptămână.”

Beneficii fizice și psihice

Stilul de viață extrem de activ îi este benefic și îl recomandă tuturor. Danny spune că, din momentul în care ai intrat în sala lui, poți fi convins că ai de câștigat atât pe plan fizic, cât și psihic.

“Motivele pentru a deveni membru al clubului pe care îl conduc sunt nenumărate, dar iată doar câteva: pe lângă beneficiile fizice, psihice și de sănătate ar fi faptul că sunt printre puținii instructori din această zonă care are și un background de luptător.

Majoritatea instructorilor de aici nu au urcat în ring niciodată. Un alt motiv ar fi faptul că toată lumea transpiră la antrenamentele mele, spre deosebire de alte cluburi”, spune tânărul, care e încântat că a reușit să atragă la sala sa 3 români ce nu ratează niciun antrenament.

Costuri flexibile

Danny mai spune că 90% din elevii săi preferă să plătească pay&go, în detrimentul abonamentului lunar. “Ședința este £5, iar antrenamentele sunt destul de intense, pentru a compensa faptul că ședințele sunt doar de 60 de minute. Cei care vor să devină membri oficiali ai clubului trebuie să achite suma de £25 anual, în shimbul unui carnet de membru, care, pe lângă faptul că este dovada fiecăruia că sunt membri ai clubului meu, îi acoperă în cazul accidentărilor.

Se oferă o compensare de până la £1 milion. Acel carnet este necesar dacă elevii doresc să participe la examenele pentru centuri sau dacă vor sa facă sparring sau să lupte”, explică tânărul campion.

Florin Brătescu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version