Menu
in

Dimensiunile exodului: 3,4 milioane de români trăiesc oficial în alte ţări

România a intrat în top 20 mondial al statelor care furnizează migranți. Potrivit unui raport ONU cu date din 2015, 3,4 milioane de români trăiesc sau muncesc oficial în alte ţări, reprezentând 17% din populaţia rămasă în ţară.

Marea Britanie, care a turnat benzină peste dezbaterea privind migraţia odată cu votul pentru ieşirea din UE, are cea mai mare diasporă din Uniune ca număr brut – 4,9 milioane de britanici trăiesc în alte ţări – însă ei reprezintă doar 8% din populaţia rămasă în UK, potrivit datelor Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Dacă tot vorbim de numere brute, România este pe locul patru în UE după mărimea diasporei, devansată doar de Marea Britanie, de Polonia (4,4 milioane) şi de Germania (4 milioane), toate trei ţări cu o populaţie mult mai mare decât a noastră – de la aproape 40 de milioane în cazul Poloniei la peste 60 de milioane în Marea Britanie, respectiv mai mult de 80 de milioane de locuitori în Germania.

Potrivit recentului raport ONU, România a avut a doua creştere a diasporei în intervalul 2000 – 2015: pe primul loc se afla Şiria (cu o creştere anuală medie de 13,1% a numărului de cetăţeni care trăiesc în străinătate), după care urmează România (cu o creştere anuală de 7,3%), Polonia (5,1 puncte procentuale) şi India (4,5%), conform cursdeguvernare.ro. România a înregistrat, aşadar, cea mai accelerată creştere a numărului de imigranţi dintr-un stat care nu s-a confruntat cu războiul.

Dacă luăm în considerare populaţia ţărilor respective, situaţia se schimbă, fiindcă 4,4 milioane de cetăţeni la populaţia de 38,5 milioane a Poloniei înseamnă 11% din total, pe când 3,4 milioane raportate la populaţia din ţară a României (1 ianuarie 2016) înseamnă peste 17% romani în diaspora.

„Valul migraţiei externe a fost mare la nivelul anilor 90′. Dimensiunea maximă a fluxului migrator a fost în 2007. Mai mult de jumătate de milion au plecat într-un singur an, iar într-un fel vestea pozitivă începând cu anul trecut pe datele pe care le avem există un echilibru pe numărul de plecări şi numărul de sosiri”, a declarat Tudorel Andrei, preşedintele Institutului Naţional de Statistică.

La nivel mondial, în 2015, 3,3% din populaţia Terrei trăia în altă ţară decât cea în care s-a născut, faţă de 2,8% în anul 2000.

Numărul total de emigranți a ajuns în 2015 la 244 de milioane de persoane, o creștere cu 71 de milioane (41%), față de anul 2000.

Aproape două treimi din total (respectiv 76 de milioane) trăiesc în Europa. Asia este a doua zonă de destinație, pentru 75 milioane dintre emigranții din 2015. Pe locul trei se situează America de Nord (54 de milioane de emigranți).

Cu toate că migrația internațională contribuie la creșterea populației în țările de destinație, spune raportul, acest fenomen nu poate schimba trendul de îmbătrânire a populației.

Cei mai mulţi dintre românii care au ales să plece peste hotare sunt tineri – în grupa de vârsta 30-45 de ani, plus ca majoritatea dintre ei au o meserie, deci golul lăsat acasă nu este doar demografic, ci şi de productivitate.


Citește și:

Peste 100 de secții de votare noi în Diaspora, cele mai multe în Italia

”Românii din diaspora nu sunt cifre seci în statisticile naţionale ori internaţionale, ei sunt concetăţeni şi fraţi ai noştri”

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version