Menu
in

Dosarul din 2014 privind votul din Diaspora a fost blocat. Kovesi: ”Nu mai putem să facem absolut nimic”

Dosarul privind votul din Diaspora la alegerile prezidențiale din 2014 a fost blocat, după ce Senatul a respins cererea de urmărire penală a fostului ministru de Externe Titus Corlățean, a declarat procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, menționând că votul politic nu ar trebui să blocheze actul de justiție.

„În momentul în care vorbim de miniștri pe care dorim să-i investigăm pentru fapte comise în calitate de miniștri și nu obținem această cerere de urmărire penală (…), în acel moment ancheta este blocată. Deci, nu mai putem să stabilim adevărul, nu mai putem să administrăm probe, nu mai putem să facem absolut nimic. Ancheta este blocată. Așa se întâmplă și în cazul în care a fost implicat ministrul Corlățean, am solicitat acest aviz, el a fost respins de către Parlament și acest lucru înseamnă că ancheta este blocată. (…) În acest moment este blocat, pentru că anumite decizii au fost luate la nivel de ministru și ancheta este blocată. Din moment ce noi nu am putut să începem urmărire penală și nu mai putem să administrăm probe, dosarul este blocat”, a afirmat Kovesi la TVR 1.

Șefa DNA a explicat că o persoană care a ocupat la un moment dat funcția de ministru beneficiază de imunitate pe viață, neputând fi urmărită penal dacă nu se obține un aviz în acest sens.

„Sunt două tipuri de imunități în România, una dintre ele este cea a miniștrilor, care au imunitate pe viață, indiferent că ești ministru în funcție sau fost ministru, te bucuri de această imunitate. Și vorbim de imunitățile pentru arestare și reținere în cazul parlamentarilor, caz în care dacă nu obținem, spre exemplu, aviz pentru arestarea unui parlamentar, dosarul își poate continua cursul (…). În schimb, când vorbim de miniștri, nici nu mai pot fi cercetați”, a precizat Kovesi.

În opinia sa, imunitățile existente ar trebui eliminate, pentru a se asigura egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii.

„Am spus întotdeauna că un vot politic nu trebuie să blocheze justiția și am spus întotdeauna că astfel de imunități nu trebuie să existe. Este o abordare pe care o am de mulți ani, pe care am susținut-o constant și o susțin și în acest moment. Iar ultimele cazuri ne dovedesc clar că nu trebuie să existe astfel de blocaje în activitatea justiției. Singurii care pot să stabilească dacă un dosar este bun sau nu este bun, sau dacă el trebuie oprit sau nu sunt judecătorii. (…) Deci, nu trebuie probele analizate nici de politicieni, nici în Senat, nici în Camera Deputaților, ci probele trebuie să fie evaluate de către judecători și ei să dea deciziile definitive”, a mai spus Laura Codruța Kovesi.


Citește și:

Dosarul votului din Diaspora, procurorii vor capul lui Corlăţean. PNL:”Luaţi-l!”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version