Menu
in

Emil Boc despre mitingul diasporei: “Clar că acolo erau bătăuși de profesie”

Emil Boc, primarul Clujului și fost premier, este de părere că la mitingul din 10 august au fost mulți “bătăuși de profesie”.

“În privința mitingului de la București, am apreciere și respect față de oamenii din diaspora, față de românii noștri, care pe banii lor, pe zilele lor de concediu, au făcut atât amar de drum din toate colțurile Europei să vină în țară pentru a-și exprima într-o societate democratică un punct de vedere, oricare ar fi, el trebuie să fie respectat.

Un lucru trebuie să fie sfânt și clar: libertatea de exprimare nu poate fi reprimată, îngrădită în condițiile legii. În al doilea rând, sunt multe întrebări care își așteaptă răspunsul. Mă refer la ziua de 10 august, aici e foarte clar că autoritățile statului trebuie să dea răspunsurile pe care le așteaptă opinia publică: cum a fost posibil să se infiltreze persoane violente, cunoscute prin antecendentele lor în mijlocul manifestanților, în mijlocul unei demonstrații pașnice anunțate ca atare, dacă s-a știut acest lucru de ce nu s-a intervenit, dacă nu s-a știut, de ce nu s-a știut, dacă au fost elemente violente de ce nu au fost extrase dintre manifestanți, trebuie verificat ordinul semnat de prefect pentru intervenția în forță, dacă el a respectat cerințele prevăzute de lege, proporționalitatea și gradualitatea, dacă s-a justificat agresivitatea asupra unor persoane care nu reprezentau pericol public. Era clar acolo că erau bătăuși de profesie. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am avut un deces. Putea fi iminent. Atunci era extrem de grav. Dacă a existat exces de autoritate, acel exces trebuie sancționat”, a spus Boc, citat de Monitorul de Cluj.

Emil Boc a sprijinit protestul diasporei. În drumul spre Bucureti, un grup de protestatari a ținut să se fotografieze cu primarul Clujului, care nu a refuzat. Intr-o imagine, apare alături de o protestatară cu sloganul M… PSD imprimat pe tricou.

Revoltător. Ce cântă maneliștii la petrecerea PSD: ”Să vină Diaspora, că noi ne pișăm pe ea”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version