Menu
in

Evacuarea avionului Carpatair: „Ne-am aruncat de la doi metri”

Pasagerii aeronavei Carpatair, evacuaţi luni în urma unei alerte de incendiu de pe aeroportul Florenţa, vor ajunge la Timişoara în cursul zilei de marţi, 29 mai. Anunţul a fost făcut de reprezentantul companiei Carpatair, Paula Ardelean pentru Mediafax. Pasagerii au fost nevoiţi să se arunce pe pistă direct pe ieşirile de urgenţă, de la o distanţă de doi metri, povestesc martorii. Patru dintre cei 45 de pasageri- trei bărbaţi şi o femeie, au fost răniţi în timpul operaţiunii de evacuare, iar alte câteva persoane în vârstă sunt în stare de şoc, scrie TGcom.

Potrivit unui comunicat al companiei Carpatair, "pe timpul rulajului către pista de decolare pe Aeroportul din Florenţa, în jurul orei 11.40, ora Italiei, echipajul aeronavei de tip Saab-2000 a zborului Florenţa-Timişoara, cu 45 de pasageri la bord, a sesizat declanşarea mesajului de alarmă de incendiu la motorul stâng, unul care ulterior s-a dovedit a fi fals. Pentru evitarea oricărui risc şi în conformitate cu procedurile standard pentru astfel de situaţii, echipajul a încetat imediat rulajul, a declansat sistemele de stingere a incendiului şi a evacuat aeronava".

Câţiva pasageri ai aeronavei au povestit, citaţi de TgCom, cum a decurs operaţiunea de evacuare: au fost nevoiţi să se arunce afară din avion, de la o distanţă de doi metri. Pasagerii au folosit cele două ieşiri de urgenţă, sărind pe pistă, pentru că aeronavele de tip Saab nu au tobogane.

"O chestiune de cîteva secunde. Dacă ţi se spune să te arunci, te arunci. Au deschis ieşirea de urgenţă şi m-am aruncat. Ni se striga să fugim, să ne grăbim", povesteşte Corrado, un italian de 50 de ani, care s-a rănit la un genunchi.

Alice, o altă pasageră, a povestit cum s-a lovit la gleznă, sărind din avion: "Era un domn înaintea mea, a căzut şi s-a lovit la faţă. Oricum, oamenii s-au comportat bine, nu au fost momente de panică".

Aterizările şi decolările au fost suspendate scurt timp pe aeroportul din Florenţa.

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version