in

Farsa continuă: PNL se distrează pe seama diasporei și abandonează Comisia pentru votul prin corespondență

Liberalii NU MAI DORESC să numească pe nimeni în Comisia de Cod electoral, care ar trebui să se ocupe de votul prin corespondență pentru românii din Diaspora. După demisia deputatul PNL Mihai Voicu din funcția de președinte al acestei Comisii, în semn de protest pentru tergiveresarea proiectului, acum liberalii renunță la această funcție, potrivit unui document publicat de stiripesurse.ro.

Voicu a demisionat în funcția de președinte al Comisiei de Cod electoral, ca formă de protest față de tergiversarea de către PSD a adoptării legii votului prin corespondență, după cum a anunțat în 22 septembrie copreședintele liberalilor, Alina Gorghiu.

Acum liberalii șochează și spun că nu mai propun pe nimeni la șefia Comisiei, aruncând practic în aer orice șansă pentru ca legea votului prin corespondență să fie aprobată până în luna noiembrie.

„Mihai Voicu a fost numit printr-o hotărâre a Parlamentului președinte al Comisiei de Cod electoral. Astăzi, PNL și vicepreședintele Mihai Voicu au decis ca această funcție să fie părăsită de Mihai Voicu. Demisia din funcția de președinte vreau să fie înțeleasă foarte clar de opinia publică drept o formă clară de protest față de tergiversarea legii votului prin corespondență”, a spus Gorghiu, într-o conferință de presă.

Ea a susținut că, în cazul în care PNL ar continua să conducă această comisie, ar fi „zidul în spatele căruia PSD va putea să dirijeze marea farsă” cu privire la votul prin corespondență.

„De astăzi, întreaga responsabilitate pentru neadoptarea legii votului prin corespondență revine PSD. Astfel, PSD va trebui să dea un răspuns tranșant dacă acționează în dauna comunității din Diaspora sau dacă va vrea să marșeze la propunerea PNL de adoptare a acestei legi”, a afirmat Gorghiu.

Ea a explicat că „este timpul să se pună punct acestei șarade de prost gust, a acestei mime de adoptare a votului prin corespondență” realizată de PSD.


 

Votul prin corespondență, o cacealma în stil USL

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Boala limbii albastre: CCIRO Italia în colaborare cu Ministerul Agriculturii organizează o masă rotundă pentru deblocarea exporturilor de bovine spre Italia

PMP: „Nepromovarea votului prin corespondență, insultă și batjocură la adresa românilor din diaspora”