in

Și turiștii pot vota duminică la cele 15 secții de vot românești din Italia

Ministerul Afacerilor Externe a realizat o rubrică de „Întrebări frecvente” referitoare la procedura aferentă alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din 25 mai 2014 pentru cetăţenii români aflaţi în afara ţării în ziua votului. Rubrica prezintă răspunsuri într-un limbaj accesibil la cele mai uzuale întrebări adresate de cetăţenii români din afara graniţelor şi de presa din România cu privire procedura de vot pentru acest scrutin.

Ce condiţii trebuie să îndeplinească un cetăţean român aflat peste hotare pentru a putea vota?
Orice cetăţean român aflat în străinătate (care are domiciliul sau reşedinţa în străinătate sau care se află ocazional în străinătate), care a împlinit, inclusiv până în ziua alegerilor, vârsta de 18 ani, şi care nu s-a înscris în listele de vot ale unui stat membru UE, altul decât România.

Atenţie!

Cetăţenii români care se înscriu pe listele electorale ale altui stat membru al UE nu pot vota pentru desemnarea reprezentanţilor României în Parlamentul European. Ei pot să aleagă numai reprezentanţii ţării în a cărei listă s-au înscris.

Nu au drept de vot debilii şi alienaţii mintal puşi sub interdicţie şi persoanele care sunt condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

Pe baza căror documente se poate vota?
Cetăţenii români îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare organizate în străinătate în baza unuia dintre următoarele acte de identitate: cartea de identitate, cartea de identitate provizorie; cartea electronică de identitate; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu, paşaportul simplu temporar; paşaportul simplu electronic. Ca să votaţi, trebuie să aveţi acte de identitate valabile. MAE recomandă tuturor cetăţenilor români cu documente româneşti expirate sau lipsă să se prezinte din timp la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, pentru a obţine acte de identitate valabile.

Dacă în ziua votului sunt în străinătate, ca turist, pot vota?
Da. Cetăţenii români care în ziua alegerilor se află în străinătate, în scop turistic, pot vota la orice secţie de votare organizată în străinătate.

Se poate vota cu titlul de călătorie?
Conform legii, nu se poate vota cu titlul de calatorie.

E nevoie de cartea de alegător pentru a vota?
Nu. La alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014 nu se utilizează cartea de alegător.

Pe ce fel de liste electorale se vor regăsi cetăţenii români din străinătate?
În străinătate cetăţenii romani vor fi înscrişi pe liste electorale suplimentare.

Orarul secţiilor de vot.
Votarea începe la ora 7.00, ora locală şi se desfăşoară până la ora 21.00, ora locală, când secţia de votare se închide.

Ce se întâmplă în cazul în care, la ora închiderii, în secţiile de vot mai sunt votanţi ?
La ora 21.00 preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea secţiei. Persoanele care la ora 21.00 se află în sala în care se votează pot să-şi exercite dreptul de vot.

Care sunt secţiile de votare din străinătate?
Pentru acest scrutin Ministerul Afacerilor Externe organizează 190 de secţii de votare. Pe baza experienţelor scrutinelor anterioare şi conform legii, MAE a acţionat permanent în sensul ameliorării condiţiilor de vot. Lista secţiilor de votare este disponibilă pe site-ul MAE, link:http://www.mae.ro/sites/default/files/file/2014/alegeri_europarlamentare/2014.04.30_lista_secŢiilor_de_votare.pdf.

Unde pot vota cetăţenii români care s-au înscris pe listele ţării UE unde îşi au domiciliul sau reşedinţa, alta decât România?
Cei care s-au înscris pe listele altei ţări trebuie să se informeze la autorităţile locale competente referitor la secţia de vot organizată de ţara de reşedinţă unde trebuie sa voteze.

Pentru informaţii mereu actualizate consultaţi: http://www.mae.ro/node/25786

Aici puteţi descărca GHIDUL ALEGĂTORULUI ROMÂN DIN STRĂINĂTATE

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Corneliu Boiciuc, consilier parohial, candidat la Cremona pe listele NCD

Tortona, a fost găsit şoferul care l-a ucis pe biciclistul român