Menu
in

Inițiativă legislativă IMPORTANTĂ pentru diaspora: cărțile de identitate nu vor mai fi retrase la declararea domiciliului în străinătate

Deputatul de diaspora Valentin-Ilie FĂGĂRĂŞIAN – PNL este inițiatorul unei propuneri legislativă pentru abrogarea alin.(6) al art.34 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, prin care cetățeanul român care și-a stabilit domiciliul în străinătate nu mai are obligația ca, la înmânarea pașaportului simplu electronic ori a unui pașaport simplu temporar cu menționarea țării de domiciliu, să predea actul de identitate care atestă existența domiciliului în România, emis de autoritățile române.

”Considerăm  că retragerea cărților de identitate cetățenilor români care domiciliază într-un alt stat membru UE reprezintă o puternică afectare a drepturilor individuale din moment ce în lipsa acestui document cetățeanul român este obstrucționat în exercitarea unor drepturi în țara lui de origine sau îi sunt chiar restrânse anumite drepturi cetățenești”, scrie deputatul Făgărășian în expunerea de motive.

Iată expunerea în întregime:

EXPUNERE DE MOTIVE

Fiecărui cetățean european îi este garantat dreptul de liberă alegere a domiciliului (art. 45 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene) și de stabilire, precum și toate drepturile conexate acestuia (art. 49 TFUE). Acest drept a fost prevăzut și de legislația secundară europeană prin adoptarea „Directivei 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și la ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii uniunii și membrii familiilor acestora“.

Cetățenii Uniunii Europene au dreptul să se deplaseze și să locuiască unde doresc pe teritoriul statelor membre – dreptul la liberă circulație, și au dreptul în țara de rezidență, să voteze și să fie candidați în alegerile locale și în alegerile Parlamentului European.

De asemenea, potrivit art.86-87 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, cetăţenii români au dreptul să îşi stabilească ori să îşi schimbe, în mod liber, domiciliul sau reşedinţa, în ţară sau în străinătate, cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege. Dacă prin lege nu se prevede altfel, o persoană fizică nu poate să aibă în acelaşi timp decât un singur domiciliu şi o singură reşedinţă, chiar şi atunci când deţine mai multe locuinţe. Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală. Reşedinţa persoanei fizice este în locul unde îşi are locuinţa secundară.

Față de aceste prevederi legale, alin.(6) al art.34 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare prevede că ”cetăţeanul român care şi-a stabilit domiciliul în străinătate are obligaţia ca, la înmânarea paşaportului simplu electronic ori a unui paşaport simplu temporar cu menţionarea ţării de domiciliu, să predea actul de identitate care atestă existenţa domiciliului în România, emis de autorităţile române.”, care generează o afectare a drepturilor individuale ale cetățenilor români. Considerăm  că retragerea cărților de identitate cetățenilor români care domiciliază într-un alt stat membru UE reprezintă o puternică afectare a drepturilor individuale din moment ce în lipsa acestui document cetățeanul român este obstrucționat în exercitarea unor drepturi în țara lui de origine sau îi sunt chiar restrânse anumite drepturi cetățenești. Abrogarea alin.(6) al art.34 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate va permite cetățenilor români care şi-au stabilit domiciliul în străinătate să își păstreze cartea de identitate națională și să își exercite toate drepturile fundamentale.

Având în vedere argumentele prezentate mai sus, înaintăm Parlamentului României, spre dezbatere şi adoptare, prezenta propunere legislativă.

INIŢIATOR

            Valentin-Ilie FĂGĂRĂŞIAN – Deputat PNL

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version