Menu
in

Jurnaliştii din diaspora, reuniţi la Roma

La Simpozionul românilor de pretutindeni, desfăşurat timp de patru zile în capitala Italiei, au participat şi jurnalişti români din diaspora. Mass-media de limba română a fost, de altfel,  unul din subiectele majore de discuţii.

Au fost prezentate publicaţii din Italia, Canada şi Germania, o agenţie de presă din Germania, emisiuni radio din Austria şi Germania, o emisiune TV din Spania şi două publicaţii online, una din Italia şi alta din Republica Moldova.

Jurnaliştii au comentat conţinutul publicaţiilor, fiind criticată abundenţa de ştiri negative, care apar atât în presa din ţară, cât şi în cea din diaspora. Un alt punct important al dezbaterii a fost legat de scrierea corectă a limbii române, cu diacritice, în publicaţiile scrise şi online din diaspora. Folosirea diacriticelor „este obligatorie”, a fost opinia majorităţii celor care au intervenit.

În final, participanţii au anunţat apariţia unui nou săptămânal care să se adreseze  întregii diaspore.

Citeste si:

S-a ȋnfiinţat, la Roma, Consiliul Românilor din Diaspora

“Când doi români se unesc, unul este şef”- Vocile românilor din diaspora

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version