in

Medic din vama Nădlac: «Infracţionalitatea va creşte în România. Au venit cei cărora nu le mai merge cu furturile, prostituţia şi cerşitul»

Vlad Roșca, medic angajat la Vama Nădlac pentru triajul eșppidemiologic a scris pe Facebook ce crede despre românii care se întorc în prezent din străinătate: mulți sunt infractori, iar infracționalitatea în România va crește!

„Aici nu lupţi aici doar cu epidemia de Covid-19, ci cu indolenţa, nesimţirea şi lipsa de respect a celor ce au intrat în ţară. O lipsă de respect faţa de noi şi faţă de întreaga Românie. Aroganţă, superficialitate, lipsa de educaţie şi de ruşine… toate au fost prezente. Nu a contat nimic… izolarea, carantina… riscul de a fi bolnavi şi de a îmbolnăvi oameni. Toate erau un preţ mic în comparaţie cu dorinţa de a intra în ţară. Pentru ei nu au contat românii ci doar România văzuta ca ultima oportunitate şi șansă.”, a scris medicul Vlad Roşca. 

”Infracţionalitatea va creşte semnificativ, nu avem nevoie de studii pentru a constata asta. Epidemia aceasta va deveni din problemă principală doar o problemă asociată celor ce vor urma.

Nu vorbim de diasporă, nu vorbim de români din străinătate care sunt exemplu de caracter şi omenie. Ei nu au fost, ei nu vin, ei respectă. Şi noi îi respectăm! Vorbim aici de cei cărora nu le mai merge cu furturile, prostituţia şi cerşitul. Despre asta vorbim”, a scris Vlad Roşca.

Fluxul de intrare în țară continuă să fie foarte mare. Poliţia de Frontieră a anunțat că 25.600 persoane au intrat în ţară în ultimele 24 de ore, de duminică 22 până luni 23 martie.
Luni dimineaţă, timpul de aşteptare al autoturismelor la intrarea în ţară era de 80 de minute.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

România este „zonă galbenă” COVID-19, cu peste 500 de îmbolnăviri: patru decese şi 143 de cazuri noi în 24 de ore

Bolnavii de cancer stau cu orele la cozi infernale, în frig: «Ce face statul român acum cu aceşti bolnavi se numeşte crimă colectivă»