Menu
in

Medici români pregătiți în Occident revin să profeseze în țară

Integrarea României în UE nu a adus cu sine doar o lungă listă de reguli, ci și accesul la educație și la experiența occidentală în toate domeniile. După mulți ani în care medicii români doar au plecat în Occident, a venit și momentul în care unii dintre ei se întorc în România, aducând în țară tot ce au învățat peste hotare.

Cristian Mihalea și Raoul Pop, medici specialiști în neurochirurgie, sunt plecați de mai bine de trei ani peste hotare. În România nu au găsit locul potrivit pentru dezvoltarea profesională, dar Franța le-a oferit tot ce își doreau.

De mai bine de doi ani, Raoul Pop lucrează la Strasbourg. Recent s-a întors la Timișoara pentru a-i învăța pe medicii de aici o tehnică avansată de intervenție în cazul unui anevrism cerebral. O premieră pentru spitalele din vestul țării. “Bineînțeles că am opțiunea să rămân în străinătate, însă pentru mine, în momentul ăsta, prioritatea este să dezvolt, împreună cu colegii mei, această activitate care nu se face în Timișoara și e destul de restrânsă și în România în general”, spune Raoul Pop, medic specialist în neurochirurgie intervențională la Spitalul Universitar din Strasbourg.

Cristian Mihalea lucrează la un spital din Paris, dar își dorește să profeseze acasă. Problema este că nu poate face performanță în condițiile de subfinanțare ale sistemului medical românesc. Lucru pe care l-a și precizat într-o scrisoare trimisă Ministerului Sănătății. „Suntem cu un picior deja aici, ceea ce ne ține să nu ne întoarcem este că nu vom avea o activitate ritmică, dacă nu vom avea materiale. Dacă n-o profesezi zi de zi, te deprofesionalizezi, riști să uiți gestul și finețea lui”, explică Cristian Mihalea, medic specialist neurochirurgie la Spitalul Universitar Beaujeon, Paris.

O altă perspectivă are doctorul Florin Mărghitaș, din Cluj-Napoca. Recent, a inaugurat prima clinică privată de recuperare psihosomatică din țară. A visat la acest moment din anul 1990, când a plecat în Germania pentru specializare cu speranța că va putea aplica tratamentele alternative și bolnavilor de acasă. Costurile proiectului au fost acoperite din două surse de finanțere. 200.000 € din fonduri europene și 300.000 € din resurse proprii.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version