Menu
in

Metoda «Loverboy» face ravagii: România, pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul de victime ale traficului de persoane

România se află pe primul loc în clasamentul ţărilor din Europa în ceea ce priveşte numărul de victime ale traficului de persoane şi, potrivit informaţiilor Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane, în 2015, şase din 10 victime au fost femei, iar numărul băieţilor minori care au devenit victime anul trecut a crescut, faţă de 2014, de la 10 la 40.

Coordonatorul Centrului Regional Timişoara din cadrul Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane susţine că cele mai multe victime exploatate sexual în Europa provin din România şi Nigeria. Majoritatea fetelor din vestul ţării sunt racolate prin metoda Loverboy.

Astfel, prin această metodă, traficanţii de persoane le determină pe femei să se îndrăgostească de ei şi apoi le obligă să se prostitueze.

„În Europa, cele mai multe victime exploatate sexual provin din România şi Nigeria, iar în judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Arad principala metodă de racolare folosită este „LoverBoy”. Anul trecut, 70% din victimele din vestul ţării exploatate sexual au fost racolate prin această metodă”, a spus Laurenţiu Dincă, Coordonatorul Centrului Regional Timişoara din cadrul Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane, conform Mediafax, citat de Ziarul de Iași.

Rafaela Hilario Pascoal este din Portugalia şi lucrează ca voluntar în cadrul Centrului Regional Timişoara, unde se ocupă de victimele traficului de persoane care sunt şi mame. „În România, unde metoda de racolare este tot mai folosită, e important să studiem problema victimelor care au copii, care sunt folosiţi ca metodă de ameninţare, de constrângere. După intrarea României în Uniunea Europeană, posibilele victime au fost mai informate, iar racolatorii au început să folosească alte metode, astfel că s-au orientat pe constrângerea psihologică, ameninţând copiii victimelor „, a spus Rafaela Hilario Pascoal.

În cadrul aceleiaşi întâlniri de lucru, Adi Bodnar, reprezentant al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, a declarat că majoritatea victimelor exploatate sexual provin din familii sărace şi de la sate. „Mai toate victimele exploatate sexual provin din familii sărace, din mediul rural, din familii dezorganizate sau din case de copii. Mai rar se întâmplă să avem cazuri de victime care provin din familii care au o situaţie financiară bună. De asemenea, am mai observat că, nu de puţine ori, traficul de persoane devine o afacere de familie, am avut cazuri în care toţi membri de familie se ocupau cu asta – mama, tatăl, fiul. Pe lângă , alte metode de racolare sunt prin oferirea unui împrumut financiar victimei, iar pentru că datoria trebuie recuperată, aceasta este obligată să se prostitueze. De asemenea, unor tinere din familii sărace li se promite că li se oferă un loc de cazare, în care să doarmă, să mănânce”, a spus Bodnar.

Potrivit statisticilor, în anul 2015, în judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Arad s-a evidenţiat o creştere a numărului de victime ale traficului de persoane, fiind identificate un număr de 106 persoane, faţă de 92 în anul 2014, 54 fiind exploatate prin muncă şi 50 sexual.

Şaptezeci din cele 106 victime provin din Timiş, care este judeţul din România din care sunt racolate cele mai multe persoane traficate. Din punct de vedere al locului exploatării, cele mai multe victime au fost exploatate în România, Italia, Danemarca, Germania, Franţa şi Irlanda.

Metoda „Loverboy” este modul prin care traficanţii de persoane se folosesc de ataşamentul emoţional al unei femei pentru a o obliga să se prostitueze.

Victima traficului de persoane poate fi oricine

S-a constatat că exploatarea sexuală este cea mai frecvent folosită de traficanţii de persoane, însă sunt întâlnite şi alte forme de exploatare, precum exploatarea identităţii, căsătoria forţată şi exploatarea pentru cerşetorie şi vânzare de organe.

Conform unor informaţii oferite de Fundaţia „Uşa Deschisă”, un ONG care, alături de autorităţi, combate traficul de persoane şi sprijină victimele în reintegrarea socială, vârsta acestora a scăzut în acest an faţă de 2015, când au fost identificate trei victime cu vârsta sub şapte ani, iar în 70% dintre cazurile de care s-a ocupat Fundaţia, au fost implicate femei traficant. „Când ne gândim la traficul de persoane, întotdeauna ne gândim că traficul e undeva într-un colţ, că nu ne afectează pe noi şi că noi nu putem fi niciodată într-o asemenea situaţie. Dar victima traficului de persoane poate fi oricine.

Trebuie să avem în vedere că traficul de persoane înseamnă comerţ cu oameni, care produce profituri uriaşe pentru traficanţi. Şi în comerţul cu oameni, metodele de exploatare pot fi pe sex, pe cerşetorie, pe muncă, căsătorie forţată, e aşa de largă paleta, încât oricine îşi poate găsi locul”, a declarat Mirela Podoiu, preşedintele fundaţiei.


Citiți și:

Însărcinată în 6 luni, salvată din ghearele proxeneților români la Ibiza

Grecia, femei disperate care nu mai cred într-un viitor, au găsit o speranță: HOPE SPOT

Vittoria, duși pe câmpuri în portbagaj. Români eliberați din traficul de muncă la negru

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version