Menu
in

Nouă secții de votare din străinătate AU FOST MODIFICATE! Cazuri și în Italia, Spania, Germania

Ministerul Afacerilor Externe a informat, sâmbătă, că au fost modificate adresele a nouă secţii de votare care vor fi organizate în străinătate la alegerile pentru Parlamentul European şi referendumul naţional din 26 mai, „ca urmare a unor situaţii neprevăzute sau a unor cauze de natură obiectivă”.

MAE menţionează că numărul total al secţiilor de votare care vor fi organizate în străinătate rămâne acelaşi, 441, membrii Corpului Diplomatic şi Consular identificând în timp „util” spaţii necesare mutării unor secţii de votare.

„Ulterior publicării în Monitorul Oficial a ordinului ministrului afacerilor externe 730/2019 privind numerotarea secţiilor de votare din străinătate la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din 26 mai 2019 s-a constatat că în cazul unor secţii s-a modificat, din motive obiective, adresa locaţiei. Misiunile diplomatice care au propus secţiile de votare respective s-au confruntat cu decizii unilaterale ale autorităţilor publice locale de a rezilia contractele de închiriere încheiate pentru organizarea secţiilor de votare, de schimbare a locaţiei agreate şi atribuite iniţial pentru organizarea secţiilor de votare într-o locaţie care prezenta condiţii improprii desfăşurării procesului electoral. De asemenea, au existat situaţii în care instituţiile publice în care s-au închiriat săli pentru organizarea secţiilor de votare aveau afişate adrese vechi, neactualizate sau chiar au comunicat, în adrese oficiale către misiuni, adrese incomplete sau eronate”, afirmă MAE într-un comunicat de presă.

Astfel, în cazul secţiei de votare nr. 44 din Calgary, autorităţile publice au informat consulul onorific al României la Calgary că imobilul în care funcţionează centrul comunitar, în care urma să fie organizată secţia de votare, va intra în reparaţie capitală şi au reziliat contractul de închiriere încheiat.


„Menţionăm că în Calgary procedura obligă autorităţile locale să iniţieze renovarea centrelor comunitare imediat după obţinerea tuturor avizelor, atât din cauza procedurii îndelungate implicate, cât şi din cauza perioadei scurte de timp în care vremea permite derularea unor lucrări de acest tip”, se arată în comunicat.

Cu o situaţie similară s-a confruntat şi Consulatul României la Castellon de la Plana, care a fost notificat pe 8 mai 2019 de către autorităţile locale din Alicante cu privire la decizia acestora de a anula închirierea agreată iniţial pentru o sală în care să funcţioneze secţia de votare şi de a muta locaţia într-un alt spaţiu, în care propuneau organizarea secţiei de votare în aceeaşi încăpere cu o secţie de votare organizată de Bulgaria.

„Întrucât sala respectivă oferea condiţii improprii pentru desfăşurarea optimă a procesului electoral, Consulatul României la Castellon de la Plana a fost nevoit să închirieze un alt spaţiu destinat secţiei de votare, aflat în alt imobil. Au existat şi cazuri în care situaţii neprevăzute au dus la necesitatea închirierii unui alt sediu pentru organizarea unei secţii de votare. Una dintre secţiile organizate în SUA urma să funcţioneze într-o clădire aflată în proprietatea unui consul onorific, care însă, în urma unor probleme personale neprevăzute, nu a mai putut pune la dispoziţie imobilul respectiv. Drept urmare misiunea diplomatică respectivă a fost nevoită să identifice un alt spaţiu destinat organizării secţiei de votare””, afirmă aceeaşi sursă.

MAE menţionează şi situaţia unei secţii de votare organizate în Italia, unde autorităţile locale au comunicat Consulatului General la Bologna că adresa corectă a imobilului pentru care şi-au dat acordul în vederea înfiinţării secţiei de votare nr. 185 Siena este Via B. Tolomei nr.7, în comunicările anterioare figurând eronat nr. 5.

O situaţie similară s-a înregistrat în cazul secţiei de votare 117 din Hamburg, pentru care firma de la care a fost închiriată locaţia secţiei de votare a comunicat abia la data 14 mai 2019 că în adresa spaţiului transmisă în toate comunicările anterioare a fost greşit trecut numărul străzii.

„În urma apariţiei unor astfel de situaţii obiective şi neprevăzute, misiunile diplomatice ale României în cauză au luat, în cel mai scurt timp, toate măsurile care s-au impus pentru a găsi locaţii alternative pentru secţiile de votare respective, cu scopul de a păstra acelaşi număr de secţii de votare, astfel încât un număr cât mai mare de alegători români din străinătate să îşi poată exercita dreptul de vot la scrutinele din 26 mai 2019. De asemenea, membrii Corpului Diplomatic responsabili cu organizarea şi desfăşurarea în străinătate a scrutinelor din 26 mai 2019 au informat prompt în vederea corectării erorilor apărute în cazul unor secţiilor de votare. În aceste condiţii, pentru a asigura o corectă şi completă informare a opiniei publice cu privire la adresele exacte ale secţiilor de votare din străinătate, prin ordinul ministrului afacerilor externe emis la 16 mai 2019, au fost modificate, în mod corespunzător, adresele a nouă secţii de votare”, mai susţine MAE în comunicatul de presă.

Lista secţiilor de votare, cu adresele în cauză actualizate, poate fi consultată pe site-ul MAE, la adresa: http://www.mae.ro/node/48090.

Iată unde puteți vota în Italia la alegerile de pe 26 mai, MAE a publicat secțiile de votare din diaspora

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version