in

Prima primărie din România care achită costurile repatrierii celor decedați în străinătate. „Nu este normal să-i pedepsim de două ori pe cei care au ales calea străinătății”

„Pentru a veni în sprijinul familiilor din Drobeta Turnu Severin care nu își pot aduce acasă rudele decedate în străinătate din cauza costurilor foarte mari, am luat decizia de a aloca fonduri care să acopere aceste cheltuieli.

Consider că nu este normal să-i pedepsim de două ori pe cei care au ales calea străinătății, o dată pentru că nu li s-au oferit condițiile să rămână și să muncească în țară și, a doua oară, când mor să rămână pe pământ străin, departe de cei dragi”, a anunțat Marius Screciu, primarul din Drobeta Turnu Severin, citat de flux24.ro.

„Este o datorie de onoare, dar și o obligație morală pentru noi, ca și comunitate, să fim alături de familiile care își pierd apropiații plecați în căutarea unui trai mai bun. Am demonstrat întotdeauna că împreună putem trece mai ușor peste momentele dificile și devenim mai puternici ca societate”, a mai precizat Screciu.

Primăria din Drobeta Turnu Severin este prima din țară care suportă repatrierea cetățenilor decedați originari din localitate.

Repatrierea românilor decedați în străinătate este o problemă de mai mult timp. La un moment dat a existat un proiect de lege al fostului deputat de diasporă, William Brânză, care însă nu a trecut de votul Parlamentului.

Anul în diasporă mor circa 3000-4000 de români, iar datorită costurilor mari de repatriere mulți rămân în morgile din străinătate. Prețurile de repatriere sunt între 3000 și 6000 de euro.

Conform tarifelor practicate de firmele de transport funerar internaţional, serviciile de repatriere a decedaţilor sunt costisitoare în cazul unor ţări ca Austria, Luxemburg, Belgia, Olanda şi Finlanda.

În cazul în care repatrierea se face din ţări precum Anglia, Franţa sau Spania, costurile pot scădea semnificativ, dacă familia întocmeşte singură documentele de transport, adică paşaportul mortuar.

Însă, există ţări în cadrul Uniunii Europene unde legislaţia ţărilor nu permite întocmirea sau ridicarea documentelor necesare repatrierii de către familie, ci numai unei firme autorizate.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
reintoarcerea creierelor

Reîntoarcerea „creierelor”! «În 2010, un român câştiga în Italia şi de cinci ori mai mult decât în ţara de origine» Cât câştigă acum?

Bologna, 28 de badante la picnic în parc, amendate de carabinieri cu câte 400 de euro