in

Protocol de colaborare între Patriarhia Română şi DRP

Marţi, 17 octombrie 2012, a avut loc semnarea protocolului de colaborare dintre Patriarhia Română şi Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Potrivit unui comunicat al DRP, protocolul are ca obiectiv “consolidarea şi promovarea identităţii spirituale şi culturale a românilor din afara graniţelor ţării”.

“În cadrul ceremoniei, Preasfinţia Sa Ciprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal, a definit protocolul încheiat astăzi ca fiind o nouă etapă în relaţia veche de prietenie şi colaborare dintre Departament şi Biserică, o etapă în care s-au pus bazele instituţionale ale dezvoltării acestui parteneriat. Preasfinţia Sa şi-a exprimat încrederea că acest pas va încuraja apariţia de noi proiecte comune, menite să întărească conştiinţa identitară a comunităţilor româneşti din străinătate".

Natalia Intotero, le-a transmis reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe Române un mesaj de sprijin: „Vă asigur de întreaga deschidere a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni de a pune la dispoziţia dumneavoastră pârghiile instituţionale şi financiare de care aveţi nevoie pentru a depăşi obstacolele întâlnite. Vom veni în întâmpinarea solicitărilor dumneavoastră ori de câte ori veţi avea nevoie şi ne vom implica alături de dumneavoastră în orice proiect prin care să menţinem veşnic vie, acea mică părticică din România pe care o poartă în suflet fiecare român, oriunde s-ar afla”.

Cei doi parteneri se angajează, printre altele, să susțină “întărirea rolului educațional al parohiilor ortodoxe românești de peste hotare, să sprijine desfășurarea cursurilor de limba română, derulate în cadrul proiectului „Școala de Duminică”, să contribuie la construcția, repararea, dotarea și conservarea bisericilor și a bibliotecilor românești din străinătate și să susțină manifestările culturale dedicate românilor de pretutindeni, desfășurate atât în țară, cât și în străinătate.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românii din străinătate, cei mai mari investitori: au trimis 36 de miliarde euro în opt ani

“Românii au mentalitate de proprietari, nu de chiriaşi”