Menu
in

Româncă, șoferiță de TIR, infarct într-o benzinărie din Imperia. „Mami… De ce ai plecat aşa devreme de lângă noi?”

Gabriela Aiban, o femeie de 33 de ani din Jibou, județul Sălaj, a fost găsită fără suflare în TIR-ul pe care lucra, într-o benzinărie din apropierea localităţii Imperia, din Italia. Mamă a doi copii, femeia lucra de mai mulţi ani ca şofer profesionist.

Vestea morţii femeii a fost făcută de către apropiaţii săi, pe Facebook, care au lansat, cu aceeaşi ocazie, şi un apel pentru strângerea fondurilor necesare repatrierii trupului neînsufleţit şi înmormântării.

„În 24 mai, la ora 2 dimineaţa, într-o benzinarie din Italia, lângă localitatea Imperia, un înger a plecat la Dumnezeu. Gabriela Aiban, de profesie şofer de TIR, a oprit camionul şi a murit la volan, pentru că inima ei pur şi simplu s-a oprit. A lasat în urmă două fetiţe, de 13 şi 11 ani, care locuiesc în Jibou, împreună cu tatăl lor. Gabriela a lucrat timp de 3 ani pe camion pentru o firmă din Ungaria şi numai din septembrie a început să lucreze pentru o firmă din Baia Mare; să fi fost obosită? Să fi fost ea extenuată? Nu se ştie înca, acum e aşteaptă autopsia, dar pentru fetiţe şi pentru toţi cei care o cunosc şi o iubesc, nimic nu mai contează. Ea nu va mai reveni niciodată la fetiţele ei, nu le va mai îmbrăţişa, săruta sau alina. Nimic nu va înlocui mama pe care ele au pierdut-o (…) Aş dori să ajutăm fiecare câte puţin familia rămasa în urma Gabrielei, vă rog să donaţi cât va puteţi permite”, este mesajul unei prietene a familiei.

Cunoscuţii o descriu pe Gabriela ca fiind o luptătoare, un om puternic şi plin de viaţă. Pe contul său de Facebook, fetiţa cea mare o întreba deseori când se întoarce acasă şi că îi este dor de mama ei. Acum fata a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj îndurerat:

„Mami… De ce ai plecat aşa devreme de lângă noi? Ai lăsat un gol imens în sufletele şi în inimile noastre. Te iubim enorm oriunde te-ai fi dus, mama noastră dragă. Ai fost o mamă şi o soţie super bună, te iubim! Odihneşte-te în pace, suflet drag! Cu drag, Marisa, Larisa şi Marius”, a scris copila.

″Îşi iubea foarte mult meseria. Trei ani şi jumătate a lucrat la o firma în Ungaria, iar în decembrie 2017 s-a mutat la o alta, din Baia Mare. Era plecată în curse câte 6 săptămâni, apoi stătea acasă cu noi 2 săptămâni. O aşteptam să vină zilele astea ca să ne cumpăram un apartament. Acum tot ce ştim este că a facut infarct”, a declarat pentru adevarul.ro Marius Aiban.

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version