in

România are cea mai numeroasă diaspora din Uniunea Europeană, Italia este țara preferată de românii care pleacă

Știri Diaspora – România are cea mai mare diaspora din UE – Potrivit celor mai noi date Eurostat, numărul cetăţenilor adulţi care au rezidenţa în alte state europene este în creştere cu aproximativ 100.000 de persoane pe an.

De remarcat este şi faptul că majoritatea persoanelor cu cetățenie română, rezidente în țări ale Uniunii, sunt femei. În 2019, acestea reprezentau 54% din totalul românilor plecaţi. Deşi între 2011 şi 2014 bărbaţii au fost cei care au migrat într-un număr mai mare, conform observatornews.ro.

Italia este ţara cea mai căutată de români

Italia este în continuare ţara cea mai căutată de conaţionalii noştri. În top, urmează Germania unde sute de mii de români au obţinut deja cetăţenie. Statistica nu include însă şi persoanele sub 15 ani sau pe cele de peste 64 de ani și nici pe românii care au migrat în țări din afara Uniunii, cum ar fi SUA sau Elveția.

România este pe primul loc la numărul cetățenilor adulți cu rezidență în alte țări ale UE. Pe locul al doilea se află Polonia, cu mențiunea că această țară are o diasporă de două ori mai mică decât a României, având însă o populație de două ori mai mare.

Ministrul Muncii din Italia: ”1,2 milioane de români lucrau aici. Astăzi, sunt mai puțin de un milion, au emigrat în alte țări”

România are cea mai mare diaspora din UE – Pleacă 100.000 de persoane pe an

Potrivit Eurostat, diaspora românească a crescut cu circa 800.000 de persoane în ultimii 8 ani, ceea ce echivalează cu plecarea în străinătate a unui întreg oraș de mărimea Pietrei Neamț. Dar cifrele reale nu se cunosc, atrag atenția sociologii. „Lucrurile trebuie puse puțin în perspectivă. Serviciul european de statistică este unul care triangulează date din România și din alte țări și se bazează pe datele oficiale. Și ar trebui văzut ce includ datele respective: se referă și la persoane care au rezidență permanentă, și la cele care au rezidență mai de scurtă durată, deci este o discuție mai largă aici”, punctează sociologul Remus Anghel, profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, SNSPA, citat de adevarul.ro.

România are cea mai mare diaspora din UE – Fără îndoială însă că migrația românească este una de mari dimensiuni, dincolo de cele 2,5 milioane de persoane înregistrate în 2019. „Pentru că sunt persoane care deja au cetățenia țărilor respective de mult timp, deci migrația reală este mult mai mare în momentul de față. Estimez că în 2017 era undeva la 3,5 milioane de persoane sau chiar 4 milioane. Datele sunt greu de obținut pentru că de multe ori o persoană poate fi înregistrată în mai multe țări, gândiți-vă că noi nu avem date despre migrația internă, din România”, explică sociologul.

România continuă să fie o ţară de emigrare, îmbătrânirea populației se accentuează

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
absolvent italia 90 ani

Italia, absolvent de drept la aproape 90 de ani. ”Un exemplu extraordinar, nu s-a lăsat descurajat nici măcar de pandemie”

microbuz italia accident

Italia, microbuz cu nouă copii la bord s-a răsturnat într-un șanț, șoferul avea 1,5 la mie alcoolemia în sânge