Menu
in

Românii di Torino s-au mobilizat din nou: ”Suntem cu ochii pe voi!”

Deși în după amiaza de duminică ploua câinește în capitala piemonteză, circa două sute de români înarmați cu steaguri tricolore și pancarte și-au dat întâlnire în fața Consulatului General al României pentru al doilea protest din ultima jumătate a săptămânii, de această dată fiind prezenți și mulți oameni veniți din afara orașului.

Principalele doleanțe ale protestatarilor s-au axat pe abrogarea Ordonanței 13, definită ca fiind ”rușinoasă”, și pe demisia guvernului Grindeanu pentru faptul de a fi girat actul respectiv. A fost contestat și președintele PSD, Liviu Dragnea, văzut ca elementul care a determinat această criză și principal beneficiar al prevederilor ordonanței.

Deși s-a scandat în repetate rânduri ”PSD – Ciuma Roșie”, manifestanții nu au contestat alegerile din 11 decembrie, pentru marea majoritate principalele deziderate fiind consolidarea statului de drept și repararea greșelilor comise de actualul guvern. Un alt mesaj clar a fost ”Suntem cu ochii pe voi”, toată lumea fiind de acord cu reluarea manifestațiilor de protest în cazul în care vor fi promovate în viitor legi care să împiedice lupta anti corupție sau să favorizeze hoția în administrație.

”Zero încredere, zero toleranță”, ”Vreau acasă, în țara mea frumoasă”, ”Diaspora vă vede – Penalii la pușcărie nu la guvern!” și ”Diaspora e cu voi – România te iubim!” se putea citi pe bannerele afișate.

Lumea a fost mobilizată prin intermediul Facebook, evenimentul fiind promovat intens pe două dintre grupurile torineze prezente pe rețeaua de socializare.

Românii din Torino au demonstrat și săptâmâna trecută. Pe data de 2 februarie, după o mobilizare pe spațiile virtuale, începând cu orele 17.30, circa 60 de manifestanți s-au adunat pe via Ancona, în fața sediului reprezentanței, fiecare aducând cu sine pancartele de rigoare. Ca și la manifestațiile din noiembrie 2015, pentru comemorarea victimelor de la incendiul din clubul Colectiv, maestrul croitor Daniel Robu a reușit și atunci să pregătească și să ofere participanților câte un steag tricolor, dând astfel culoare întregii adunări.

Eugen Vîlcu, Torino
foto: Constantin Pletosu

”La Verona ne-am strâns toți, ca să-i doborâm pe hoți”

”PSD, din cauza ta suntem la Genova”

Românii din Milano au protestat pe ploaie: ”Anulați și plecați!”

”Vreau să mă întorc acasă, dar PSD nu mă lasă”, care au fost mesajele la protestul de la Roma

A venit din Canada să protesteze în România: ”Am vrut să fac investiţii în țară, dar nu ai cu cine, că fură”

 

 

 

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version