in

Românii din America iau poziţie faţă de intenţia Guvernului Ponta de a exclude românii din diaspora de pe listele de vot

Doua organizaţii româneşti din Statele Unite, Romanian-American Council (Consiliul Româno-American) din California şi Illinois Romanian American Community din Chicago, au trimis, pe data de 19 august, câte o scrisoare Primului ministru Victor Ponta şi Ministrului de Externe Titus Corlăţean prin care protestează vehement faţă de intenţia Guvernului de a exclude cetăţenii români din diaspora de pe listele de vot. Aceştia îşi manifestă, de asemenea, sprijinul pentru ambasadorul Statelor Unite în România, Mark Gitenstein şi se raliază poziţiilor exprimate de emisarul american Philip Gordon, spunând că se vor adresa Departamentului de Stat “să continue să se implice pentru a ne ajuta să salvăm democraţia în România”.

“Am aflat cu îngrijorare despre intenţia exprimată de mai mulţi reprezentanţi ai Guvemului de a scoate de pe listele de vot cetăţenii români din diaspora, lucru care reprezintă o încălcare a legii şi hotărârilor Curţii Constituţionale”, şi-a început scrisoarea Neculai Popa, preşedintele Romanian-American Council.

Acesta a continuat spunând că democraţie şi stat de drept înseamnă ca legea să fie aplicată în mod egal pentru toată lumea, iar ”scoaterea cetăţenilor români din diaspora de pe listele de vot reprezintă un abuz de putere al actualului Guvern şi o încălcare a legii”.

Cvorum fără diaspora, apelul FADERE către preşedintele Comisiei Europene

Consiliul Romano-American consideră că printr-o astfel de atitudine “Guvernul îşi arată dispreţul, sfidarea şi desconsiderarea faţă de românii din diaspora, pe care, se vede, îi socoteşte cetăţeni de mâna a doua. Această atitudine este similară cu cea a guvernului comunist, care fie îi desconsideră pe românii din diaspora, fie le solicita celor care plecau în exil să renunţe la cetăţenia română.”

“Vă solicitam pe această cale în termenii cei mai fermi”, a spus Neculai Popa, “includerea cetăţenilor români din diaspora pe listele de vot şi, implicit, calcularea lor în numărul total de cetăţeni români cu drept de vot.”

Acesta şi-a încheiat scrisoarea exprimând sprijinul organizaţiei pe care o reprezintă pentru Mark Gitenstein, ambasadorul american în România, şi faptul că “ne raliem poziţiilor exprimate săptămâna trecută de emisarul american Philip Gordon. Ne vom adresa Departamentului de Stat al Statelor Unite să continue să se implice pentru a ne ajuta să salvăm democraţia în România.”

Ultimatum din diaspora către guvernanţi: “Vrem să fim trecuţi pe listele electorale!”VIDEO

De asemenea, Illinois Romanian American Community, reprezentată prin purtătorul ei de cuvânt, Vasile Bouleanu, şi-a exprimat “în termenii cei mai categorici dezaprobarea şi condamnarea oricărei tentative a Guvernului de a scoate din calcul românii din afara ţării”.

“Considerăm eliminarea românilor din diaspora de pe listele de vot un act agresiv contra validităţii cetăţeniei noastre, o insultă la adresa naţiunii române, o uzurpare a statului de drept România, un fapt penal şi, în consecinţă, solicităm instituţiilor statului român abilitate să se autosesizeze”, a spus Bouleanu. “Calitatea de cetăţean român nu expiră odată cu expirarea paşaportului sau a buletinului, ori când persoana se mută în altă ţară”.

Antonescu: Românii din străinătate au drept de vot, dar e altceva decât prezenţa pe listele electorale permanente

“Indiferent de opţiunea politică a fiecăruia dintre noi, dreptul la vot este în ultimă instanţă numitorul comun al oricărei naţiuni civilizate. Scoaterea românilor din diaspora de pe listele de vot reprezintă o degradare a statutului de ţară civilizată pentru România, cu consecinţe incalculabile pentru viitorul naţiunii”, a adăugat reprezentantul Illinois Romanian American Community.

Vasile Bouleanu şi-a încheiat scrisoarea solicitând “în termenii cei mai categorici includerea cetăţenilor români din diaspora pe listele de vot, precum şi considerarea cererii noastre ca legea electorală să fie modificată şi să prevadă votul prin corespondenţă”.

FEDROM (Spania): “Pe listele electorale, doar cetăţenii cu domiciliul în ţară”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Franţa ar putea decide eliminarea restricţiilor pe piaţa muncii pentru români

Votaţi pentru candidatele din Italia la Miss Diaspora 2012 / Andreea Iuliana Benchea VIDEO