Menu
in

Românii din diaspora vor vota DOUĂ ZILE, Iohannis a promulgat legea

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală care permite românilor din diaspora să voteze timp de două zile la alegerile parlamentare din decembrie.

Actul normativ prevede că alegătorii români cu domiciliul/reşedinţa în străinătate vor putea să îşi exercite dreptul de vot pe liste electorale suplimentare şi la o altă secţie din circumscripţia de care aparţin, în cazul în care şi-au schimbat recent domiciliul.

„Votarea în ţară se desfăşoară într-o singură zi, care poate fi numai duminica. În străinătate, votarea se desfăşoară şi pe parcursul zilei de sâmbătă, imediat anterioară datei votării”, prevede legea.

„La alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 care au loc în străinătate, în cazul în care autorităţile competente din ţara de reşedinţă retrag pe parcursul procesului de votare, din motive de securitate, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, acordul privind desfăşurarea operaţiunilor de votare în secţiile de votare organizate în sediile misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi/sau în afara acestora, nu se mai desfăşoară operaţiunile de votare în cauză. În acest caz, prevederile Legii 208/2015 se aplică în mod corespunzător”, prevede actul normativ.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version