in

Scrisoare deschisă adresată ministrului diasporei și tuturor acelora care de 24 de ani au ales să-și bată joc de România și de cetățenii ei

Domnului Ministru delegat pentru romanii de pretutindeni, in cadrul Ministerului Afacerilor Externe

Stimate Domnule Ministru Delegat pentru Romanii de pretutindeni,

Asa cum am comunicat in urma cu cateva zile, nu voi putea participa la evenimentul „Diaspora Estival”. Desi consider inutile acest tip de manifestari si o risipa a banilor, si-asa putini ai Departamentului pe care il conduceti, as fi participat pentru a-mi fi putut exprima personal opinia legata de acesta si nu numai.

Astfel, dle.Ministru delegat, v-as fi spus ca o parte a societatii civile romanesti aflata in afara hotarelor tarii s-ar bucura daca din banii acestia putini, asa cum spuneati chiar dumneavoastra in variile intalniri avute cu noi, ar primi finantare, proiectele de activitati cu caracter permanent sau de lunga durata, in detrimentul acestor manifestari cu iz de concert electoral.

V-as fi spus personal, dle. Ministru delegat, ca aceasta importanta parte a societatii civile romanesti din diaspora considera ca ar fi mult mai importanta instituirea unor Comisii Speciale formate din specialisti ai variilor ministere si membri ai comunitatilor de romani din strainatate care sa identifice (noi am facut-o deja) si sa inteleaga problemele cu care se confrunta aceasta importanta parte a populatiei Romaniei, pentru gasirea solutiilor care sa conduca la rezolvarea acestora.

Pentru ca, problemele romanilor de pretutindeni sunt multe, dle. Ministru, incepand cu cele ale ingrijitoarelor de batrani si modul in care acestea sunt exploatate, continuand cu asa-zisii „orfani albi”, copii ai caror parinti sunt nevoiti sa ii paraseasca pentru a le putea asigura supravietuirea.

S-ar putea discuta in aceste Comisii Speciale pentru problemele romanilor de pretutindeni, despre abuzurile suferite de multe familii de romani din Italia, care si-au vazut copilul smuls de catre autoritatile italiene pentru protectia minorilor si despre gasirea unor metode de contrastare a mafiei din interiorul acestor institutii.

Nu suntem „capsunari” asa cum ne considera Guvernul actual al Romaniei

Sunt necesare, dle. Ministru, aceste Comisii pentru a putea discuta despre:

– problemele din ce in ce mai mari cu care se confrunta cetatenii romani aflati in mobilitate pe piata muncii din U.E. Si ca veni vorba, aceasta este titulatura corecta pentru noi si nu aceea de „capsunari”, folosita de prefectul judetului Alba, Gheorghe Feneser in data de 8 septembrie 2013, in discursul rostit cu ocazia celebrarii Zilei Minerului, la Rosia Montana, ale carui scuze le asteptam si astazi.

Noi, dle. Ministru delegat, nu suntem „capsunari” asa cum ne considera Guvernul actual al Romaniei prin vocea reprezentantului sau in jud.Alba, Noi suntem acei cetateni care apar mereu in rapoartele Bancii Nationale a Romaniei sub forma unor cifre, reprezentand valuta intrata in vistieria tarii si care face din aceasta categorie, a muncitorilor romani aflati in mobilitate pe piata muncii din U.E. , cel mai important investitor al Romaniei.

S-ar putea discuta in cadrul acestor Comisii Speciale, despre necesitatea informarii muncitorilor romani care doresc sa plece la munca intr-unul din statele membre U.E. , in asa fel incat acestia sa nu mai cada victime unor escroci care promit locuri de munca in strainatate dar si evitarea transformarii acestora in sclavi, odata ajunsi pe „pamantul fagaduintei”. Pentru ca fenomenul sclavagismului este destul de vechi in sudul Italiei si din ce in ce mai des intalnit si in alte parti ale lumii asa-zis civilizate, cum ar fi Anglia.

Este inadmisibil, dle. Ministru, ca cetateni romani sa fie transformati in sclavi si exploatati fara mila, in multe cazuri sa dispara fara urma, nu in vreo zona pierduta a Amazoniei sau in vreun coltisor din Africa ci tocmai in Europa civilizata, in statele membre si partenere ale U.E. , asa cum sunt Italia sau Anglia.

– S-ar putea ocupa aceste Comisii Speciale, de educatie si despre modul in care se transmit elevilor, informatii despre celelalte state membre U.E. Asa cum v-am informat prin documentatia remisa la Milano, in unele manuale aflate in uz in Italia, informatiile privitoare la Romania sunt incorecte. As dori sa pot crede ca este vorba despre o simpla eroare neintentionata, ca paragraful in care se prezinta informatii despre populatia Romaniei, sa fie insotita de o fotografie a unei familii de rromi in fata unei cocioabe facute din resturi de materiale de constructii. As dori dar nu pot si sper, ca nici dumneavoastra sa nu puteti crede.

– S-ar putea discuta in aceste Comisii Speciale, despre sport, ca instrument extraordinar de educare sau ca element important de coeziune a comunitatii dar si de contributia adusa ,prin intermediul acestuia, la imbunatatirea imaginii comunitatilor de romani din strainatate.

– Ar putea aceste Comisii Speciale, sa discute despre asigurarea muncitorilor romani peste hotare, fiind asigurarea, un important si eficient instrument pentru tutelarea romanilor aflati la munca in strainatate dar si a familiilor acestora, ramase in Romania. Finantarea unei campanii informative sau/si crearea si adoptarea unei legi care sa instituie obligativitatea asigurarii impotriva accidentelor, pentru cei care se regasesc in aceasta categorie, ar fi binevenita.

De asemenea, alocarea unui procent derivat din incasarea taxelor consulare sau un procent derivat din incheierea unor astfel de contracte de asigurari, ar putea alimenta un fond de urgenta pentru situatii exceptionale, fond ce ar trebui sa fie administrat de o structura a ministerului Finantelor pentru a putea fi supus controalelor Curtii de conturi iar pentru folosirea banilor sa fie intocmit un regulament prin care orice cerere, sa fie supusa aprobarii unei comisii din care sa faca parte si membri ai comunitatilor de romani din strainatate pentru a se inlatura orice dubiu asupra folosirii in mod just al acestor sume.

– In cadrul acestor Comisii Speciale, s-ar putea discuta propunerile venite de la romanii din strainatate, privitoare la tutelarea imaginii Romaniei si a romanilor in lume prin majorarea pedepselor pentru cetatenii romani care comit infractiuni in afara granitelor tarii si obligativitatea ispasirii pedepselor in tara de origine.

– Ar putea aceste Comisii Speciale, sa elaboreze o Strategie plurianuala pentru romanii de pretutindeni, care sa arate clar si fara echivoc intentiile guvernului roman in privinta cetatenilor sai aflati peste hotare.

Ar fi extrem de important dle. Ministru, ca de toate aceste probleme si despre gasirea de solutii la acestea , sa se discute in cadrul unor Comisii Speciale din care sa faca parte, asa cum spuneam la inceputul scrisorii si membri ai diasporei romane, pe langa specialisti din cadrul ministerelor Educatiei si Invatamantului, Muncii si Protectiei sociale,Turismului si Dezvoltarii regionale, M.A.E. , M.A.I. , D.P.P.R.P. .

Si toate acestea ar trebui sa se intample, dle. Ministru delegat, pentru ca, parafrazand un slogan al actualei puteri, as spune ca „Romanii din Diaspora merita mai mult” , mult mai mult.

Aceasta Diaspora tanara, la fel de tanara ca si actualul Prim-ministru al Romaniei, care, poate tocmai din aceasta cauza, o snobeaza si decide sa nu raspunda la solicitarile si memoriile unei parti insemnate ale acesteia (a se vedea corespondenta trimisa prin intermediul Ambasadei Romaniei la Roma in cursul anului 2013.).

Si cum ar putea fi, altfel decat seful sau, ministrul afacerilor externe Titus Corlatean, cel caruia i-am solicitat inca din februarie 2013, organizarea unor intalniri cu caracter permanent intre specialisti din guvernul Romaniei si reprezentanti ai societatii civile romanesti din diaspora, pentru a putea discuta importanta si stringenta problema a organizarii comunitatilor romansti din Diaspora si a reprezentarii acestora in mod oficial si legitim prin reprezentanti alesi dintre membrii comunitatii prin organizarea de alegeri, votul fiind singurul instrument democratic la indemana si rezolvarea acestei importante probleme.

Dar asa cum spune un vechi proverb romanesc, „cum e turcul si pistolul” si in consecinta, nici ministrul Corlatean nu a catadicsit sa raspunda. Nu au catadicsit sa raspunda si alti doi Consuli generali in Italia, carora le-am solicitat organizarea de intruniri cu mediul asociativ romanesc, membri ai societatii civile romanesti din Diaspora pe aceeasi tema sau macar gazduirea acestora. „Aschia nu sare departe de trunchi” , spune un alt proverb romanesc, asa ca subalternii dlui.Prim-ministru Ponta si ai dlui. Ministru Corlatean, au actionat in consecinta.

Ar mai fi multe de spus dle. Ministru delegat si pe zi ce trece, vor fi tot mai multe, atat timp cat dumneavoastra si omologii dumneavoastra veti continua sa NU faceti treaba pentru care sunteti platiti si pentru care ati primit atatea privilegii.

Drept pentru care, dle. Ministru delegat, am ales sa va adresez aceasta scrisoare deschisa. Sper sa intelegeti dle. Ministru, ca nu va consider pe dumneavoastra personal, responsabil de inertia, incompetenta si coruptia autoritatilor romanesti iar reprosurile sunt adresate tuturor acelora care de 24 de ani au ales sa-si bata joc de Romania si de cetatenii ei.

In speranta unui raspuns public al dumneavoastra si a unei pozitii oficiale din partea Departamentului pe care il conduceti, va salut si va doresc, dorindu-mi, mult succes in tot ceea ce intreprindeti in slujba noastra.

Cu stima,

Robert Raducescu

Bergamo, 18 august 2014

Legea Comitetelor diasporei, întâlnire la Padova: „Avem dreptul să fim reprezentaţi”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Accident mortal lângă Padova, Daniel Cazacu avea 34 de ani

Premierul Victor Ponta la „Diaspora Estival”: „Congresul Românilor de pretutindeni va avea loc anul acesta”