in

Senatorul Viorel Badea, sfat pentru românii din Grecia: ”Fiți prezenți în Biserică ori de câte ori aveți ocazia”

În perioada 24 – 28 octombrie 2013, domnul Viorel Badea, senatorul pentru românii din Europa şi Asia, a efectuat o vizită de lucru în nordul Greciei.

Astfel, în data de 25 octombrie senatorul Viorel Badea, însoțit de domnul Martin Ladislau Salamon, consulul general al României la Salonic, s-a întâlnit cu membrii ai comunității românești din Salonic. În cadrul întrevederii s-a discutat despre problemele cu care se confruntă românii rezidenți în această zonă, precum și modalități de soluționare a acestora.

Totodată, a fost readusă în discuție intenția românilor din Salonic de a înființa o asociație reprezentativă, iar cei prezenți au expus demersurile întreprinse până în prezent în acest sens. Cu acest prilej, domnul senator i-a încurajat pe cei prezenți în finalizarea acestu proiect, afirmând: ”Cel mai important lucru pe care îl putem face este să fim împreună, să ne sprijinim. Acesta este cel mai important proiect pe care trebuie să-l aibă toți românii, oriunde s-ar afla.”

Tot în cadrul acestei întrevederii a fost exprimată necesitatea înființării unei școli cu predare în limba română în Salonic. În acest context, domnul Badea a reiterat importanța păstrării și promovării identității naționale și lingvistice și și-a luat angajamentul de a trimite informații despre cum se poate realiza un astfel de proiect.

În cadrul discuțiilor au fost abordate și subiecte precum oportunitatea deschiderii unei reprezentanțe ICR în Grecia, importanța implicării românilor rezidenți în Grecia în viața socială și politică locală, precum și necesitatea promovării unei imagini pozitive a României și românilor, în acest sens, fiind lăudabilă inițiativa înființării portalului de știri Ro Info.

Sâmbătă, 26 octombrie, domnul Badea a efectuat o vizită de informare în localitatea Metsovo (”Aminciu” în aromână), așezare situată în nord-estul Greciei (Munții Pindului). Orașul este locuit în mare majoritate de aromâni, iar locuitorii, în cea mai mare parte, vorbesc dialectul aromân și își păstrează obiceiurile și tradițiile multimilenare.

Duminică, 27 octombrie, vicepreședintele Comisiei românilor de pretutindeni a participat la Sfânta Liturghie oficiată la Parohia Ortodoxă Română din Polichni, Salonic. Cu acest prilej, domnul Badea a ascultat problemele enoriașilor și i-a îndemnat pe aceștia să fie prezenți în Biserică ori de câte ori au ocazia, aceasta având un rol deosebit de important în păstrarea şi afirmarea identităţii spirituale, etnice şi culturale a românilor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

PDL își recruteaza membrii in Diaspora cu ajutorul bazei de date a poliției. Iată primele reacții.

Au tăiat 50 de cauciucuri din plictiseală, denunțați la Terni