Menu
in

Slovenia restricționează circulația cetățenilor români pe teritoriul său

Slovenia este al cincilea stat din UE care restricționează circulația cetățenilor români pe teritoriul său, ca urmare a numărului mare de noi cazuri de coronavirus înregistrate în țara noastră, anunță Digi24.ro.

Institutul Național de Sănătate Publică din Slovenia a publicat o listă cu țările europene pentru care este permis accesul cetățenilor în condițiile normelor sale de prevenție epidemiologică, România nefiind menționată.

Pe această listă se află: Croația, Austria, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Spania, Elveția.

Românii care intră în Slovenia pentru a rămâne acolo vor trebui să stea în carantină 14 zile.

Se permite tranzitul românilor în Slovenia, conform Ambasadei României din Slovenia, cu condiția părăsirii teritoriului sloven în maxim 12 ore (acceptate scurte opriri pentru alimentare cu combustibil, masă, cafea, toaletă, odihnă etc., fără a înnopta în Slovenia). Tranzitul cetățenilor români spre alte state europene este permis în anumite condiții: să poată dovedi motivul deplasării (faptul că sunt rezidenți sau au domiciliul, un contract de muncă sau o problemă medicală de rezolvat în țara de destinație; turismul nu este inclus în lista de excepții. Și în cazul tranzitului spre alte state europene se aplica regula părăsirii teritoriului sloven în maxim 12 ore.

Pentru cetățenii proveniți din țări care nu sunt listate pe portalul Institutului Național de Sănătate Publică (aici: https://www.nijz.si/en/list-countries-crossing-national-borders-without-restrictions ) se aplică măsura carantinării sau izolării la adresa declarată timp de 14 zile, mai precizează Ambasada României în Slovenia. România NU este pe această listă, dar este permis tranzitul românilor (cetățenii aflați în tranzit spre țara de domiciliu sau altă destinație europeană, cu condiția părăsirii teritoriului sloven în maxim 12 ore).

România este a treia țară după numărul de cazuri noi de infectare cu coronavirus din Europa, fiind inclusă în zona galbenă.

Din această cauză, Malta, Slovacia, Danemarca și Estonia limitează accesul românilor pe teritoriul lor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version