Mulţi italieni decid anual să-şi încerce norocul în Regatul Unit. Sunt peste 500.000, mai mulţi decât românii. Însă rezultatul nu este garantat. Din cauza dificultăţilor în relaţiile sociale, a costului vieţii prea înalt şi a ofertelor profesionale dezamăgitoare, unii decid să se întoarcă acasă. Iată câteva poveşti, consemnate de ilfattoquotidiano.it.
„Climat teribil”, „oportunităţi de muncă foarte proaste”, „dificultăţi în relaţiile sociale” sunt câteva dintre motivele care determină în fiecare an sute de cetăţeni italieni, plecaţi în Regatul Unit în căutarea norocului, să se întoarcă în Italia.
„Nu mai este ţara de vis din anii ‘90, unde era simplu să-ţi găseşti un loc de muncă şi să-ţi construieşti o carieră plină de satisfacţii”, povesteşte unul dintre ei la ilfattoquotidiano.it. Şi există unii care, nereuşind să-şi schimbe viaţa în UK, decid să se reîntoarcă în Italia, unde costul vieţii este mai mic.
Singurătate
„Am plecat din dragoste la 27 de ani, în 1994, – povesteşte Annalisa Coppolaro – şi am rămas la Londra 15 ani. Iniţial m-a avantajat să am un soţ englez, atât în muncă cât şi în relaţiile personale”.
Însă după câţiva ani de entuziasm au ieşit la iveală problemele traiului într-un oraş precum capitala engleză: „Am petrecut momente de adevărată singurătate. Am încercat să invit acasă mamele englezoaice ale colegilor de şcoală ai fiilor mei, însă aceste încercări ale mele nu aveau niciodată rezultat. Ca şi cum de cealaltă parte nu exista un interes real pentru legarea unei prietenii”.
Ceea ce i-a determinat pe Annalisa şi pe soţul său Rob, în 2009, să se gândească la un viitor în Italia este şi calitatea diferită a vieţii între o metropolă precum Londra şi colinele seneze, unde trăiesc acum: „Uram ideea de «binge drinking», necesitatea cu totul britanică de a de îmbăta în cât mai scurt timp posibil. Nu este posibil să fie modalitatea preferată pentru a instaura relaţii personale.
Apoi sunt violenţa în creştere în câteva cartiere ale oraşului, nivelul scăzut al serviciilor de sănătate şi al şcolilor publice, ritmurile frenetice şi o calitate a vieţii inferioară celei italiene. Toate elemente care ne-au făcut să optăm pentru Siena, unde acum eu şi soţul meu suntem ambii profesori de limbă cu salarii optime”.
Continuă exodul italienilor: nu pleacă numai cei din sud, cei mai mulţi sunt din Lombardia
Rutină
Pentru Salvatore Guarino, de 34 de ani, napolitan, banii şi munca nu au fost niciodată o problemă în capitala engleză. A decis să se mute la Londra pentru a-şi termina specializarea în chirurgie „pentru că acolo te pun să operezi”, apoi a rămas pentru alţi trei ani. Salariu bun, mediu optim de muncă, mari satisfacţii profesionale, însă capitala engleză îl obosea tot mai mult din cauza stilului de viaţă „frenetic şi repetitiv” şi a dificultăţilor în relaţiile personale.
„Din punct de vedere al muncii – povesteşte – sigur că nu mă pot plânge, am avut satisfacţii frumoase. Rutina cotidiană pe care am cunoscut-o acolo, cu toate acestea, te fac să intri într-un vârtej. Şi astfel munceşti numai pentru a ajunge în weekend, pentru a te desfăta cu alcool”.
Salvatore spune că este obişnuit să trăiască în străinătate şi că nu are dificultăţi deosebite de adaptare, însă nu a reuşit niciodată să-şi apropie cultura şi viaţa socială britanică. „Englezii sunt persoane fantastice – continuă – dar foarte gri şi închise. Această viaţă cu zile la indigou, urmând obiceiuri prestabilite, o aplică şi în afara muncii, în relaţiile personale, şi acest lucru duce la o inevitabilă închidere şi incapacitate de a relaţiona în mod liber. Astfel, să bea mult îi ajută să rupă schemele la care sunt constrânşi. Să mă întorc la Londra de tot? În niciun caz”.
Exod de imigranți italieni către Londra. Fluxul de italieni l-a depășit pe cel de români
Viaţa scumpă
O chestiune de prioritate, legată de schimbarea necesităţilor „odată trecută de 30 de ani”, este motivul care a readus-o pe Mirella Mellis, după opt ani în capitala engleză, înapoi în provincia Cagliari. „După mai mulţi ani petrecuţi la Londra – povesteşte ea – îţi dai seama că multe dintre acele aspecte ale vieţii londoneze care iniţial te incitau astăzi au devenit o greutate. În acel moment începi să vezi defectele şi să simţi nevoia de a te întoarce”.
Şi totuşi Mirellei nu-i lipsea un loc de muncă bun: „Mă ocupam de comunicare pentru un faimos portal de turism şi aveam un salariu de circa 45.000 de lire sterline pe an. Trăiam normal, dar în orice caz nu-mi puteam permite acel salt de calitate necesar pentru construirea unei vieţi adevărate. Pentru asta îţi trebuie cel puţin 60.000. Din fericire m-am întors în Italia păstrându-mi locul de muncă”.
Costurile excesive ale capitalei engleze au contribuit la scoaterea în evidenţă şi a altor neajunsuri tipice unei metropole. „La un moment dat începe să te apese totul, clima oribilă, faptul că a trăi într-o casă numai a ta înseamnă să te muţi în zonele rezidenţiale, la periferie, constrângându-te astfel să mergi o oră cu metroul pentru a ajunge la muncă, o viaţă prea frenetică pentru a cultiva amiciţii adevărate. Eu cred că cei care sunt la Londra de mai mulţi ani nu pot să nu simtă lipsa casei. Cine spune contrariul ori nu a petrecut prea mult timp acolo ori minte”.
