Menu
in

Viena, festival excepțional de colinde în interpretarea unor coruri din diaspora, din Italia s-au prezentat două grupuri

În perioada 8-9 decembrie 2018 s-a desfășurat la Viena, a treia ediție a Festivalului–concurs de colinde al Diasporei românești din Europa, cu participarea a șapte coruri din Austria, Germania, Franța și Italia. În acest an au fost desemnate două câștigătoare.

Gazde ale acestui festival, la care a fost prezent ÎPS Părinte Mitropolit Serafim, au fost parohiile ”Sf. Ap. Andrei” și ”Sf. Cuv. Antonie cel Mare” din capitala Austriei.

Corul din Viena (foto sus) a decis să nu concureze, fiind gazdă, dar în final a obținut premiul publicului, fiind ovaționat minute în șir de sutele de persoane prezente în public. Astfel, surpriza celei de-a doua zile a fost făcută de corul gazdă, care a interpretat un colind împreună cu un grup de copii din cadrul parohiilor române din capitala Vienei. Publicul a apreciat în mod deosebit interpretarea și a aplaudat minute în șir.

La eveniment au participat următoarele coruri:

  • ”Sfântul Andrei” al Parohiei omonime din Viena,
  • ”Sfinții Martiri Brâncoveni” al Catedralei Mitropolitane din Nürnberg,
  • ”Plugușorul” al Parohiei din Saarbrücken,
  • ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” al Catedralei Mitropolitane din Paris,
  • ”ACOR” –  al Parohiei „Sf. Ioan Botezătorul”din Strasbourg,
  • ”Cântăm Domnului” al Parohiei Torino 1” și
  • Corala Preoților din Protopopiatul Lazio.

Căștigătoare au fost desemnate corurile din Paris și Strasbourg, pe locul 2 corul din Nürnberg iar locul trei și l-au împărțit corurile din Italia, cel de la Torino și cel de la Roma. Corului din Saarbrücken i-a fost înmânată o mențiune.

De menționat faptul că Ionuț Furtună, dirijorul coralei ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” al Catedralei Mitropolitane din Paris, a fost cel care a explicat sutelor de persoane prezente despre istoria acestui festival. ”Vă mărturisesc faptul că eu am fost inițiatorul acestui frumos proiect și mă mândresc cu acest lucru. Concursul de află la a treia ediție și sunt convins că va exista și în următorii ani, ridicând tot mai mult nivelul și valoarea corurilor”, a spus el.

În discursul său de final acesta a mai ținut să amintească bunele relații dintre Viena, Paris și Iași precum și frumusețea orașului din care provine. Municipiul Iași a fost alături de acest eveniment prin managerul Ateneului din Iași, Andrei Apreotesei, care a oferit premii ce au constat în albume și trofee, cu imagini reprezentative.

Festivalul-concurs a cuprins două părți: sâmbătă seara (8 dec.), corurile au interpretat un program impus, cuprinzând un colind armonizat (”Toaca-n cer” – de P. Severin), un colind folcloric sau bizantin și unul din tradiția țării din care provine corul, iar duminică după-amiază coralele au interpretat, la alegere, alte colinde.

Programul Festivalului-concurs a fost următorul:

Sâmbătă, 09 decembrie, orele 18 :00, la biserica „Sf. Cuv. Antonie cel Mare” (Pouthongasse 16, 1150 Viena) – Partea I – repertoriu impus ;

Duminică, 10 decembrie, orele 18.00, la biserica „Învierea Domnului” și „Sf. Ap. Andrei” (Simmeringer Hauptstr. 161, 1110 Viena)  – Partea a II -a – repertoriu liber ales.

Intrarea a fost liberă.

Andi Rădiu

corul din Roma
corul din Torino
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version