Menu
in

Viorel Badea: „Termenul de înscriere în Registrul Electoral, mult prea scurt”

Termenul pe care românii din afara granițelor îl au la dispoziție pentru a se înscrie în Registrul Electoral (RE), conform prevederilor articolului 42 din noua Lege a alegerilor, este foarte scurt, consideră senatorul Viorel Badea, vicepreședinte al Comisiei românilor de pretutindeni.

În opinia parlamentarului, al cărui colegiu se află în afara granițelor, pentru a asigura cu adevărat drept de vot românilor din afara țării, termenul de înscriere în RE, care va începe să curgă începând cu 1 aprilie 2016, este mult prea scurt și propune ca această perioadă să se întindă pe doi ani, începând chiar de la 1 ianuarie.

De asemenea, Badea atrage atenția că în timp ce românii din țară sunt înscriși automat în RE de autoritățile din țară, românii cu drept de vot din afara granițelor trebuie să ceară personal acest lucru, printr-o cerere pe care trebuie să o depună, împreună cu alte documente, la ambasade și consulate.

Având în vedere această situație pe care alegătorii români din afara granițelor trebuie să o parcurgă în plus față de cei din țară, Badea consideră că misiunile diplomatice ar trebui să înmâneze din timp formularul pentru înscrierea în Registrul Electoral, atenționându-i astfel că, dacă vor să își exercite dreptul la vot, trebuie să se înscrie din timp.

”Voi atrage atenția și colegilor asupra acestei situații, iar la începutul sesiunii parlamentare voi depune un amendament la lege. Nu este vorba despre modificări în esența legii, ci doar despre o îmbunătățire a procedurii de înscriere în Registrul Electoral”, a declarat Badea, pentru timpromânesc.ro.

De asemenea, parlamentarul a apreciat că o analiză mai atentă trebuie făcută și dreptului de a vota pe liste suplimentare în afara granițelor, care conform noii legi, este limitativ.


 

AEP anunță MINUNEA: votul prin corespondenţă va fi aplicat la alegerile parlamentare din 2016

Încep discuțiile pentru votul prin corespondență. Iată cum va funcționa

Lupul, paznic la oi. Zgonea delegat să redacteze VOTUL PRIN CORESPONDENȚĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version