in

Badanta ucigașă, și-a ucis copilul de 17 ani la Botoșani, femeia muncise în Italia și suferea de depresie

O poveste de groază care s-a derulat într-un oraș din Botoșani. Mama care și-a înjunghiat mortal fiul de 17 ani, și-a atacat soțul, apoi a încercat să își ia viața se află în grija doctorilor, în stare stabilă. Specialiștii, citați de stirileprotv.ro susțin că ar putea fi un episod psihotic, pus pe seama faptului că femeia lucrase multă vreme în Italia, în condiții de stres, epuizare fizică și psihică.

În acest caz, psihologii vorbesc despre aşa-numitul “sindrom Italia”, o afecţiune psihică de care suferă, uneori, femeile care muncesc în străinătate, departe de casă şi de cei dragi.

Potrivit apropiaţilor, femeia de 52 de ani lucrase câţiva ani în Italia şi revenise în ţara în primăvară. De atunci era foarte retrasă.Când băiatul ei se pregătea să plece la şcoală, l-a înjunghiat, apoi şi-a lovit şi soţul şi a vrut să-şi pună capăt zilelor. Nimeni nu îşi explică această succesiune de decizii terifiante.

Băiatul de 17 ani a fost preluat de medici în stare gravă şi nu a supravieţuit.

Înainte să urce în ambulanţă, a mai apucat să spună că bărbatul ei ar fi ameninţat-o că pleacă de acasă cu tot cu băiat. Potrivit unor surse din ancheta, femeia ar fi suferit o depresie în urmă cu câţiva ani. Acum s-a rănit, dar viaţa ei nu este în pericol.

Medic Cătălina Duhaniuc, ambulanța Botoşani: “Plăgi multiple la nivelul toracelui anterior prin automutilare. Ea este stabilă şi a fost transportată la UPU pentru investigaţii şi tratament.”

Petronela Nechita, medic primar psihiatru Institutul Socola: “Sentimente de vină, de gelozie, care apar între partenerii care stau la distanţă. Ei nu îşi mai recunosc nici membrii de familie şi fac acte de o asemenea cruzime. Sunt multe persoane care se întorc cu depresii şi psihoze mulţi sunt aduşi de familie, în urgenţă, cu ambulanţa, poliţia şi internaţi non-voluntar. De la an la an, cazurile se dublează sau chiar se triplează.”

Şi sociologii spun că ruptura de familie lasa urme adânci, iar partenerii ajung să îşi dispute copiii şi bunurile materiale într-un război care poate avea urmări tragice.

Prof. Cristina Gavriluță, sociolog: “Femeia se întoarce acasă cu o serie de traume, copiii sunt antrenaţi deseori în această ruptură din familie.”

În 2017, din cele 3.000 de femei internate la Institutul de Psihiatrie Socola, aproximativ 150 au revenit în ţara cu diferite afecţiuni psihice declanşate la mii de kilometri depărtare de casă.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ