in

Migranţii asiatici care vor să ajungă în vestul Europei iau cu asalt România. Calauzele le fură banii şi le pun viaţa în pericol

migranti asitici

Exodul cetățenilor asiatici către vestul Europei, trecând prin România, pare să fie greu de oprit. De cele mai multe ori, aceștia sunt interceptați în vămile din vestul țării și întorși în centrele de refugiați, unde stau doar o perioadă, ca apoi să încerce din nou să treacă graniţa.

Doar anul trecut, autoritățile noastre au primit peste 6.000 de cereri de azil din partea unor cetățeni din Siria, Afganistan sau Irak. Cei mai mulți rămân în vestul țării și încearcă să treacă ilegal în Ungaria. Singuri într-o țară străină, sunt victime sigure pentru călăuzele care le iau banii și îi abandonează pe drum sau îi ascund în locuri care le pun viața în pericol.

Aceste scene au devenit tot mai dese în cartierele din Timișoara. Orașul este folosit ca punct de tranzit pentru sute de migranți. Vor doar să ajungă în Occident, departe de război, foamete și moarte și de multe ori sunt exploatați de traficanți, cărora le plătesc sume mari de bani. Dacă sunt depistați de autorități ajung în centre speciale pentru azil. După câteva zile dispar însă de acolo.

După ce părăsesc centrele de azil, migranții caută case părăsite și se adăpostesc aici până găsesc momentul oportun să treacă frontiera.

Unii își pun viața în pericol. În urmă cu câteva zile, doi sirieni s-au agățat de osia unui camion de marfă, pentru a trece granița în România. Au stat sub vehicul cel puțin zece kilometri, cred polițiștii de frontieră, care i-au găsit speriați.

Fharid este din Afganistan și a intrat ilegal în România în urmă cu un an. Spune că a plătit 9.000 de dolari pentru a ajunge aici.

„Situația este rea în Afganistan, de asta am venit aici. Pentru noi nu e bine nici aici, așa că am merge oriunde. Puteți vedea cum este viața noastră. Am plătit pe cineva să ajungem aici, pentru că viața noastră era pusă în pericol. Traseul până aici l-am făcut și pe jos și cu taxi. Momentan nu aștept pe cineva să mă treacă granița, dar la un moment dat voi încerca eu”, a povetit Fharid pentru Ştirile Pro TV.

Un alt tânăr, în schimb, a ajuns în urmă cu o lună la noi în țară. Acum caută o soluție să ajungă în vestul Europei.

De altfel, Inspectoratul General pentru Imigrări a înregistrat anul trecut cel mai mare număr de solicitări de azil politic la noi.

„Aceeași tendință de creștere se înregistrează și în primele luni ale anului curent, 2021, astfel că până la această dată, aproximativ 1.400 de persoane au solicitat protecție statului român”, a declarat Ermina Mihai, purtător de cuvânt Inspectoratul pentru Imigrări.

Înainte de a trece fraudulos frontiera în România, migranții se organizează în Serbia în 4-5 grupuri care acționează simultan și încearcă să treacă pe fâșia verde, prin mai multe puncte.

Anul trecut, din cele peste 6.000 de cereri de azil ale transfugilor, doar 667 au fost aprobate de statul român.

Torino, român de 33 de ani mort de frig pe o bancă într-un parc. Seara băuse o cutie de vin

Italia, crește numărul de noi infecții, RESTRICȚII pentru patru regiuni, se suspendă redeschiderea mai multor staţiuni de schi