in

Prințul Paul al României a fost dat în urmărire internațională. Ar fi fugit în Portugalia

printul paul al romaniei

Prințul Paul al României a fost dat în urmărire internațională vineri, după ce joi seară nu a fost găsit la locuinţa sa de poliţişti pentru a fi dus la închisoare. Fotografia lui a fost publicată vineri pe site-ul Poliției Române. Prințul Paul a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni cu executare în dosarul retrocedării ilegale a zeci de hectare din cadrul Fermei Băneasa.

Polițiștii au mers joi seara acasă la prințul Paul pentru a pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea. După câteva minute petrecute în locuința acestuia, polițiștii au ieșit pentru că prințul nu era acasă.

Paul al României a fost pus, vineri, pe lista persoanelor urmărite de Poliția Română. Fotografia și detaliile despre Paul Philippe al României, cetățean român, născut în Franța, au fost postate pe pagina persoanelor urmărite de Poliția Română, pentru că nu s-a putut pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru trafic de influență, luare și dare de mită.

Soția sa, prințesa Lia, a refuzat să dea detalii cu privire la locul în care se află Prințul, dar se pare că acesta ar fu în Portugalia.

În schimb, omul de afaceri Remus Truică, fost şef de cabinet al lui Adrian Năstase, condamnat la 7 ani în același dosar, a ajuns joi seară după gratii, după ce polițiștii l-au preluat din locuinţa din Snagov.

Prejudiciul înregistrat în dosar este de peste 145 de milioane de euro. Gruparea infracțională, ar fi pus mâna ilegal, pe 28 de hectare de teren ale fostei Ferme Regale de la Băneasa şi pe 47 de hectare de pădure la Snagov, spun procurorii DNA.

În același dosar au mai primit pedepse doi oameni de afaceri israelieni, condamnați la cinci ani de închisoare. 

Cine este Paul al României

Născut pe 13 august 1948 la Paris, Paul-Philippe de Hohenzollern sau Prințul Paul „al României” nu a fost niciodată recunoscut de Casa Regală a României drept succesor al tronului. Tatăl său, Carol Mircea Lambrino, s-a născut dintr-o relație ilegitimă a lui Carol al II-lea cu Zizi Lambrino și nu a purtat niciodată numele „al României” (atunci, membrilor familiei regale le era interzisă căsătoria cu persoane de rang inferior)

În anul 2012, autoritățile din România l-au recunoscut pe Paul-Philippe de Hohenzollern ca descendent al regelui Carol, ceea ce nu a făcut totuși și Casa Regală. Cu toate acestea, Paul continuă se se autointituleze „prinț”, adăugându-și în cartea de identitate numele „Al României”.

După ce Curtea Supremă i-a recunoscut legal descendența, Paul și-a cerut dreptul la moștenire, printre care mii de hectare de păduri, terenuri și numeroase clădiri de valoare.

În 1998, Prințul Paul „al României” s-a căsătorit cu Lia Georgia Triff, de asemenea un nume controversat, dar în afara României. Aceasta a fost căsătorită cu un avocat american, pe care l-a acuzat că ar fi angajat pe cineva să o omoare, în timpul divorțului. De asemenea, prințesa Lia a fost acuzată de numeroase aventuri extramatrimoniale. În urma divorțului, aceasta ar fi obținut 15 milioane de dolari.

În anul 2010, cuplul Paul – Lia au devenit părinții lui Carol Ferdinand. Nașii băiețelului au fost Traian Băsescu, președintele țării la momentul respectiv, și soția acestuia.

cancer izolare

Avertismentul oncologilor: «Măsurile de izolare ar putea duce la un tsunami al cazurilor de cancer»

Coronavirus în Italia: 17.992 de cazuri noi și 674 de decese. Luigi Di Maio: „Trebuie să strângem din dinți”